MedLife cumpără spitalul OncoCard din Brașov

Publicat: 12 nov. 2021, 07:40, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
MedLife cumpără spitalul OncoCard din Brașov

Sistemul Medical MedLife anunță reluarea procesului de achiziție a Spitalului OncoCard Brașov, unul dintre cele mai importante centre de diagnostic și tratament oncologic din România, prin semnarea contractului de preluare a 100% din acțiunile grupului.

Discuțiile pentru preluarea OncoCard au fost inițiate încă de la finalul anului 2019, însă au fost amânate în contextul pandemiei de COVID-19 și reluate anul acesta.

În prezent, tranzacția de preluare a Spitalului OncoCard este derulată de către Policilnica de Diagnostic Rapid, prima companie preluată de către Grupul MedLife ca urmare a unui proces de achiziție, informează un comunicat al Medlife. Odată cu definitivarea tranzacției și integrarea în cadrul Grupului MedLife, evoluția PDR Brașov a fost una  spectaculoasă, compania ajungând în scurt timp în top zece operatori medicali la nivel național.

“De mai bine de zece ani aducem alături de noi medici antreprenori din întreaga țară pentru a dezvolta capitalul românesc. Astăzi, dincolo de faptul că am reușit să dezvoltăm cea mai mare comunitate de antreprenori români din sectorul medical privat, asistăm și la o replicare a strategiei noastre de achiziții la nivelul companiilor integrate în grup. Și suntem foarte mândri de ceea ce am reușit să construim. Este dovada faptului că strategia pe care am urmat-o, aceea de a păstra managementul fondator, de a merge împreună și de a crește accelerat, a fost una câștigătoare. Și avem convingerea că vom putea replica acest model și la nivel regional” a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO al Grupului MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România,.

OncoCard, un spital în care s-au investit 24 de milioane de euro

Înființat în 2012, Spitalul OncoCard se bazează pe un concept inovator de medicină integrativă care începe din faza de diagnosticare a pacientului oncologic și acoperă toată perioada de terapii active specifice. Unitatea medicală include ambulatoriu de specialitate, secție de chirurgie oncologică, departamentele de hematologie, radioterapie și imagistică medicală, dar și un laborator propriu, utilizat intern pentru pacienții internați. De asemenea, OncoCard dispune de tehnologie de ultimă generație care permite realizarea de investigații imagistice de înaltă precizie, inclusiv PET/CT și scintigrafii, și tratamente țintite de tip IMRT, RapidArc sau radioterapie convențională tridimensională.

De la deschidere și până la momentul actual au fost facute investiții în valoare de 24 de milioane de euro în Spitalul OncoCard. La nivelul anului 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 56,4 milioane de lei, în creștere cu 21% față de anul 2019.

Tranzacția urmează să fie analizată de Consiliul Concurenței. Odată aprobată, aceasta poate deveni a doua cea mai importantă tranzacție a grupului MedLife din 2021, după aprobarea Neolife.

“Așa cum anunțam acționarii noștri, avem în derulare încă două-trei tranzacții de M&A importante. Turăm motoarele și investim în mărirea rețelei din România, care este deja substanțial mai mare decât orice altă rețea privată, cu o acoperire net superioară la nivel de județ și în Capitală. Dorim ca abonații noștri, persoane fizice sau angajați ai companiilor partenere să știe că pot ajunge cu mașina în cel mult o oră la una dintre unitățile medicale MedLife, indiferent de locul în care s-ar afla.Totodată, dorim să ne consolidăm prezența în afara granițelor. După mai bine de zece ani în care am fost lider național, este momentul să demonstrăm că putem deveni unul dintre liderii regionali”, a mai declarat Mihai Marcu.

La sfârșitul lunii trecute, MedLife a anunțat că va cumpăra jumătate din pachetul de acţiuni al centrelor de oncologie Neolife România, unul dintre cei mai mari jucători medicali pe segmentul de oncologie din România.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele