Mii de apartamente ridicate în București de cele mai periculoase clanuri

Liderii mai multor clanuri interlope din București și-au investit banii scoși din afaceri dubioase în imobiliare, semne că spălarea banilor funcționează de minune sub ochii procurorilor DIICOT. Printre grupările infracționale care au ridicat blocuri și complexe rezidențiale se numără apropiați ai clanului Cămătaru, Pian, Ștoacă sau Pietroi.

În urma cutremurelor care au lovit Turcia și Siria, dar și seismele de suprafață care se țin lanț de zona Oltenia, au ațintit privirile către clădirile cu risc seismic din Capitală, cât și blocurilor noi, ridicate în ultimii 15 ani de mai mulți dezvoltatori.

Anchetatorii au dezvăluit că interesul lumii interlope pentru construcții a început aproximativ în urmă cu 15 ani, când tot mai mulți lideri interlopi care, într-un fel sau altul, îi extorcau pe oamenii cu afaceri în construcții, s-au apucat, ei înșiși, să cumpere terenuri și să ridice blocuri, conform gandul.ro.

Mai multe clanuri interlope implicate în afacerile imobiliare din Sectorului 1

În Sectorul 1, principalii constructori asociați lumii interlope au fost membrii clanurilor din localitatea Fântânele, cunoscuți, în trecut, ca samasari de mașini aduse din Germania și vândute, în țară, după modificarea, în prealabil, a indicatorului de kilometraj, în așa fel încât automobilul să pară mai puțin rulat.

Tot în Sectorul 1, spun anchetatorii, în spatele unor construcții s-ar afla clanul Liderică, grupare care, încă din anii ’90, a început să controleze cu autoritate piața prostituției din zona Gării de Nord.

Străzile din nordul Bucureștiului sunt din ce în ce mai aglomerate. Spre exemplu străzile din zona parcului Herăstrău sunt pline până la refuz, însă, chiar și așa, alte noi blocuri se ridică, în lipsa unor noi locuri de parcare.

În timp ce străzile sunt blocate, iar traficul se desfășoară îngreunat, alte blocuri cu zeci sau sute de apartamente se ridică, fără ca acestea să dețină locurile de parcare necesare. Fluxul de autoturisme pe străzile înguste se va mări, iar șoferii își vor lăsa care mai de care autoturismele în mijlocul străzii, din lipsa locurilor de parcare.

Sectorul 2 este gestionat imobiliar de liderul Geamai

În Sectorul 2, unul dintre liderii interlopi care s-ar fi lansat în afaceri imobiliare ar fi Ion Tănase, zis Geamai. Acesta ar fi avut o suprafață de teren pe malul lacului Pantelimon. În vara anului trecut, Geamai a fost ridicat de polițiști, după ce soția sa a anunțat că bărbatul a îngropat, în curtea casei, mai multe arme de foc și o cantitate importantă de muniție.

Foto: youtube/interloptv

Sectorul 3 pe mâna lui Sile Pietroi

În ce privește Sectorul 3, cel mai cunoscut reprezentat al lunii interlope devenit dezvoltator imobiliar ar fi Vasile Fierbântu, alias Sile Pietroi, care ar fi în spatele unor imobile ridicate în zona Cățelu. Recent, numele lui Sile Pietroi a apărut într-un dosar de cămătărie instrumentat de DIICOT în care, printre victime, pe lângă mai mulți interpreți de muzică lăutărească a apărut și numele fotbalistului Gabriel Torje.

Bebică Ștoacă, „stpăpânul” imobiliarelor din Sectorul 4

Pe piața imobiliară din Sectorul 4, pe lângă foști lideri ai grupării Sportivilor, s-a făcut remarcat ginerele temutului Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB. Cunoscut sub numele de Bebică a lui Ștoacă, tânărul ar fi ridicat un număr mare de blocuri, în zona Turnu Măgurele, la capătul bulevardului Constantin Brâncoveanu.

Dorel Cartofaru, afaceri în Sectorul 5

În Sectorul 5, unii dintre cei mai importanți interlopi care s-au implicat în construcții sunt apropiații Cămătarilor. Dintre aceștia s-a remarcat, spun anchetatorii, Dorel Cartofaru, care controlează Piața Pucheni și care ar fi construit din Sălaj până în Ferentari, dar și Ilie Ioniță, zis Zorilă.

Clanul Pian, investitorii din vecinătatea Penitenciarului Rahova

Din Sectorul 5, conform anchetatorilor, nu ar lipsi nici unele construcții ridicate de membrii clanului Pian, la marginea orașului, nu departe de Bragadiru, în proximitatea Penitenciarului Rahova.

Sectorul 6 a fost lăsat gulerelor albe

Sectorul 6 a fost, mai degrabă, împărțit între gulerele considerate albe ale pieței imobiliare. Anchetatorii susțin că multe dintre construcțiile ridicate de membrii lumii interlope nu sunt profitabile, însă sunt utile pentru spălarea banilor ”la negru”, proveniți din infracționalitatea informatică, proxenetism și cămătărie.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Se dau 1.900 de euro ajutor de la Guvern

Se dau 1.900 de euro ajutor de la Guvern! Vezi cum...

Program finanțat de Guvernul României prin fondurile primite de la Uniunea Europeană prin PNRR! Vezi în rândurile de mai jos cine se încadrează și...