Centralele termice proprii în apartamentele de bloc ar putea să fie interzise

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) caută soluții pentru încălzirea verde a locuințelor, iar printre măsurile avute în vedere pentru reducerea poluării se află și interdicţia de a se instala centrale termice în apartamentele de bloc.

Barna Tanczos, ministrul interimar de resort, spune că atât ministerul, cât şi UAT-urile şi cetăţenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat, deoarece odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea. Încălzirea locuinţelor şi traficul fac ca substanţele nocive să rămână blocate în straturile de aer în apropierea suprafeţei, mai ales dacă vremea este liniştită, rece şi uscată, a scris, vineri, pe Facebook ministrul interimar de resort, Barna Tanczos.

„Campania #VinereaVerde atrage atenţia asupra faptului că optând de cât mai multe ori pentru transportul în comun, putem reduce poluarea care provine din trafic, iar pentru încălzirea verde a locuinţelor trebuie să găsim soluţii de lungă durată. Din aceste considerente, pregătim la minister un set de măsuri care conţine printre altele şi interdicţia de a instala centrale termice proprii în blocurile în care se locuiește acum”, a precizat Tanczos.

Dacă este vorba de o locuinţă nouă, soluţia ar putea fi instalarea unei o centrale termice comună sau conectarea reţelelor de încălzire ale oraşelor.

„Aceste locuinţe noi vor putea avea centrală comună sau va trebui să fie conectate la reţelele de încălzire ale oraşelor care trebuie să fie modernizate pe baza unui plan de acţiune. Doar astfel putem reduce semnificativ emisiile clădirilor”, a arătat ministrul Mediului.

Șefa Directoratului pentru energie al Uniunii Europene, Paula Pinho, a afirmat recent că forul european nu va propune interzicerea centralelor termice de apartament „peste noapte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...