Ministrul Agriculturii: Planul Național Strategic 2023-2027 este un document echilibrat; absolut nimeni nu este exclus

Planul Naţional Strategic al României este un document echilibrat, care va face tranziţia între perioada 2014-2020 şi 2023 – 2027 şi nimeni nu va fi exclus dintre cei care pot să depună proiecte pe programarea viitoare, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

El a precizat că România a trebuit să răspundă unui număr de 370 de observaţii venite din partea Comisiei Europene pe marginea PNS, observaţii care necesitau o argumentare mai bună şi o edificare în privinţa „intenţiilor noastre de politici publice”, iar un răspuns mai amplu pe acest subiect a fost deja transmis Executivului comunitar.

„PNS a fost transmis în 28 februarie, a fost încărcat, a fost analizat de experţii Comisiei Europene. Ne-au trimis un pachet de observaţii care necesitau o argumentare mai bună, pe de o parte, din partea noastră sau să le edificăm cu privire la intenţiile noastre de politici publice, ce vrem să facem. O mare parte dintre ele s-au închis, am trimis şi o scrisoare care este mai amplă, pentru că toate acele observaţii, 370 la număr, deşi pot părea multe, ele în realitate nu sunt, pentru că vizează elemente de tehnică şi redactare, vizează elemente de atingere a unor indicatori tehnici de raportare. Deci, toate lucrurile acestea, în general sunt uzuale, le întâmpină toate statele, nu trebuie să facem o tragedie şi nici nu trebuie să o transformăm în altceva decât este”, a subliniat Adrian Chesnoiu.

De altfel, Comisia Europeană a transmis şi altor state membre, nu doar României, un număr aproape similar de observaţii pe planurile strategice, Spania fiind nevoită să răspundă la 360 de observaţii, Portugalia – 340, Polonia – 314, iar Germania, la 296.

Potrivit ministrului Agriculturii, în prezent se lucrează la nivel de experţi, cu serviciile Comisiei, pe propunerile trimise şi pentru armonizarea unor detalii, dar în opinia sa acest plan strategic este „un document echilibrat”, care va face tranziţia între perioada 2014-2020 şi perioada 2023 – 2027.

„Luăm decizia, fie acceptăm, fie nu acceptăm propunerile Comisiei şi le armonizăm în aşa fel încât ele să răspundă nevoilor pentru care Politica Agricolă Comună (PAC) a fost concepută, iar de partea cealaltă să răspundă şi nevoilor statului membru, pentru că vizavi de asta am văzut şi foarte multe luări de poziţie publică, mai mult politice decât tehnice. Oameni care n-au citit PNS îşi dau cu părerea, plecând de la diverse informaţii utilizate de unii sau de alţii în varii scopuri. Să vii să spui că PNS nu sprijină ferma mică şi mijlocie înseamnă că nu l-ai citit. (…) Eu nu pot să înţeleg o atitudine a unuia care a avut timp la dispoziţie să termine PNS şi să-l trimită la Comisie, dar nu l-a trimis, iar acum brusc nu-i convine, pentru că ştiu că le-am deranjat anumite lucruri pe care le gândiseră, dar eu nu sunt ca ei şi nu intru într-o astfel de speculaţie. PNS este un document echilibrat, care va face tranziţia între perioada 2014-2020 şi perioada 2023 – 2027”, a adăugat şeful de la Agricultură.

Pe de altă parte, Chesnoiu a reamintit că în 2020 la negocierea alocărilor de fonduri pentru dezvoltare rurală din viitoarea PAC, România a pierdut 1,7 miliarde de euro.

„Să nu uităm, totuşi, că de bine ce au negociat, am pierdut 1,7 miliarde de euro în 2020 la negocierea alocărilor pe Pilonul II, pe dezvoltare rurală. Să nu uităm că 40% din alocarea dată pentru dezvoltare rurală şi mediu şi climă au fost pe perioada de tranziţie şi acolo de performanţi ce au fost au lansat toate sesiunile într-o singură lună sau aproape în aceeaşi perioadă, aducând în sistem un număr foarte mare de proiecte, deşi au avut la dispoziţie doi ani de zile în care puteau să lanseze etapizat, aşa cum era foarte bine făcut programul de lansare a sesiunilor în trecut”, a subliniat ministrul.

Întrebat când va fi aprobat Planul Naţional Strategic al României de către Comisia Europeană şi dacă există în acest sens un termen, Chesnoiu a răspuns: „vom ieşi cu el cât de curând posibil din negocierea cu Comisia şi pe urmă va fi adoptat” .

„Nu sunt termene, nu există deadline-uri. Evident că ne dorim să fie cât mai repede astfel încât să putem să le armonizăm. Planul trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023 şi eu sunt sigur că vom finaliza acest proces. Noi am făcut scrisoarea de răspuns la cele 370 de observaţii cu viziunea în mare despre ce considerente avem vizavi de observaţiile Comisiei şi acum, la nivel tehnic, luăm fiecare observaţie în parte şi serviciile din România cu cele ale Comisiei le finalizează. Deci, până la sfârşitul lunii decembrie trebuie să fie aprobat. Şi va fi aprobat”, a spus el.

În ceea ce priveşte comentariile apărute în spaţiul public pe marginea unei observaţii făcute de CE privind propunerea României de creştere a plafonului maxim până la cincisprezece milioane de euro în cazul procesării, Chesnoiu a explicat că observaţia Comisiei era „să ne asigurăm că aceşti bani sunt la dispoziţia tuturor”.

„Nu sunt modificări majore, observaţiile sunt publice, sunt pe site-ul Comisiei Europene. Le poate urmări oricine. Faptul că au fost date anumite interpretări politice, spre exemplu, acea creştere la procesare a plafonului maxim până la cincisprezece milioane de euro propusă de România. Observaţia Comisiei era să ne asigurăm că aceşti bani sunt la dispoziţia tuturor, dar este evidentă nevoia de creştere a plafonului, întrucât preţurile au explodat. De partea cealaltă, dacă vrei să ai unităţi reziliente, eficiente economic, în care mai mulţi fermieri să-şi aducă materia primă şi să o proceseze, evident că avem nevoie de unităţi mai mari de procesare şi lucrurile acestea le-am discutat cu Comisia, l-am clarificat şi vor intra în PNS”, a transmis Adrian Chesnoiu.

Oficialul MADR a adăugat că nu va fi exclus absolut nimeni din PNS, din cei care pot să depună proiecte pe programarea viitoare, iar fermele mici şi mijlocii vor fi sprijinite în continuare, la fel şi tinerii fermieri, chiar dacă vor fi direcţionaţi către sectoare de activitate şi către ferme viabile economic.

„Mai mult decât atât, nu este exclus absolut nimeni din PNS, din cei care pot să depună proiecte pe programarea viitoare, aşa cum cei care probabil în studenţie copiau, citesc acum doar rezumatul făcut de alţii. Nu înţeleg că dacă te apuci şi citeşti cele 870 de pagini ale PNS în integralitate, îţi dai seama că nu este nimeni exclus, că nu e o bătălie între fermierii mici şi mari, că susţinem foarte bine fermele mici şi fermele mijlocii. În toate acţiunile pe care le-am avut, în toate programele pe care le avem, am spus că este coloana şi fundamentul pe care se bazează agricultura din România, aceste ferme mici şi mijlocii, pe care trebuie, în schimb, să le conducem, să le direcţionăm către performanţă şi eficienţă. Vă dau un exemplu: nu poţi să mai laşi tinerii fermieri să se îndrepte către orice tip de activitate agricolă, mai ales că ei intră cu activitate fie pe suprafeţe mici, dacă vorbim de zona vegetală, fie cu efective mici de animale, dacă vorbim de zona zootehnică şi atunci trebuie direcţionaţi către sectoare de activitate şi către ferme care să fie viabile economic, pentru că el intră, se instalează ca fermier şi trebuie să ne asigurăm că va rămâne ca fermier şi că va produce alimente pentru pentru populaţie”, a subliniat şeful MADR.

Acesta a transmis că este absolut convins că, exact pe principiul gâştelor care au salvat Roma, acelaşi lucru se va întâmpla în prezent în contextul negocierilor pe PNS.

„Acestea sunt dezideratele pe baza cărora am conceput Planul Naţional Strategic şi eu sunt absolut convins că exact pe principiul gâştelor care au salvat Roma, acelaşi lucru se va întâmpla şi aici. Măcănitul e la îndemâna multora, dar cu siguranţă cel care mână gâştele la lac ştie mai bine şi câte gâşte are în cârd şi unde să le ducă spre apă şi cum să le aducă înapoi şi cum trebuie să facă să aibă mâncare şi absolut tot ce au nevoie. Dar, evident, este mult mai uşor să să dai de gură şi să nu faci, decât să faci şi să îţi vezi de alte tale, să taci din gură şi să faci lucrurile aşa cum ar trebui să le faci. Vom vedea la final”, a concluzionat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este judecătorul de la Curtea de Apel din București mort...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat decesul judecătorului Luca Aurelian Marian Murgoci de la Curtea de Apel din București la doar 40 de...
Rareș Bogdan, atac devastator la adresa lui Nicușor Dan: ”O calamitate pentru Bucureşti. Este exclus să îl susținem la Primăria Capitalei”

Predicțiile lui Rareş Bogdan, PNL, pentru europarlamentare. Ce șanse le acordă...

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, este convins că Alianţa PSD-PNL poate obține 20 de mandate de europarlamentari la redistribuire, ceea ce înseamnă o forţă...