Mircea Rednic a revenit în fotbalul românesc

Mircea Rednic (61 ani) a revenit pe banca tehnică a unei echipe din campionatul românesc de fotbal, la doi ani după despărțirea de Dinamo.

UTA l-a înlocuit pe Laszlo Balint cu Mircea Rednic, a anunţat gruparea arădeană, marţi, pe site-ul său oficial.

”Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu Mircea Rednic, care va prelua banca tehnică a echipei UTA începând de astăzi, contractul întinzându-se până la sfârşitul sezonului 2023-2024. Îi mulţumim domnului Rednic – fotbalist şi antrenor cu rezultate deosebite pe plan naţional şi internaţional – că a acceptat această provocare, îi dorim mult succes în realizarea obiectivelor”, a precizat UTA.

UTA se află pe locul 14 în Superligă, cu 18 puncte, la doar un punct de locul de retrogradare directă. Balint a calificat-o, însă, pe UTA, în semifinalele Cupei României.

„Nu am ezitat să accept. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, ştiu ce înseamnă UTA pentru suporterii de aici, pentru fotbalul românesc. S-au făcut eforturi mari să se creeze condiţii pentru performanţă şi poate şi acest lucru m-a făcut să accept. Nu vreau să spun că este o situaţie delicată şi că o să încerc să fac. Am venit aici pentru că eu cred în proiectul UTA, cred că putem să ne realizăm obiectivele.

Îmi doresc ca echipa să se salveze, ne dorim să ne salvăm direct, pentru că matematic se mai poate, dacă nu, la baraj. În situaţia asta trebuie unitate, experienţă am, am mai trecut prin asta şi în Belgia, când am antrenat acolo. Trebuie mai mult entuziasm, plăcerea de a juca, să arate ca o echipă, să înţeleagă că toţi greşim. Rednic a avut oferte, aproape toate echipele care şi-au schimbat antrenorii m-au ofertat. Am ezitat, nu am vrut, dar în momentul în care mi s-a propus postul la UTA, nu am ezitat.

Am acceptat UTA pentru că m-a interesat. Nu am mai retrogradat până acum. De ce să-mi fie teamă? În perioada asta am mai avut oferte. Mi-a prins bine această perioadă de pauză, pentru că am avut şi eu o problemă de sănătate, m-am recuperat după o proteză de şold, am renovat şi case, mai aveam să mă apuc de croşetat”, a declarat Rednic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...