NASA a selectat Nokia pentru construirea primei rețele 4G pe Lună

NASA a atribuit Nokia un contract de 14,1 milioane dolari pentru construirea primei reţele 4G pe Lună din istorie, relatează CNBC.

În cadrul programului Artemis, NASA intenţionează să trimită astronauţi pe Lună, urmând ca până în 2028 să se ajungă la o prezenţă umană  durabilă.

Reţeaua 4G a Nokia va permite astronauţilor să efectueze o serie de activităţi, inclusiv să efectueze apeluri de voce şi video.

Divizia de cercetări industriale a companiei finlandeze, Bell Labs, îşi pun echipamentele la dispoziţia NASA pentru a ajuta la construirea reţelei lunare, obiectivul fiind ca lansarea să aibă loc la sfârşitul anului 2022.

NASA intenţionează ca în cadrul programului Artemis să trimită astronauţi pe Lună până în 2024, pentru prima oară în ultimele cinci decenii, pentru ca ulterior să se ajungă la o prezenţă umană ”durabilă”, începând din 2028.

Agenţia spaţială a selectat compania SpaceX a miliardarului Elon Musk, Vlue Origin a lui Jeff Bezos şi Dynetics, o companie mai puţin cunoscută, să dezvolte nave spaţiale care vor aseleniza astronauţii pe Lună.

Nokia a arătat că reţeaua 4G va permite astronauţilor să efectueze o serie de activităţi, cum ar fi apelurile de voce şi video, trimiterea de date importante şi descărcarea unor încărcături. Compania intenţionează să lanseze ulterior şi o reţea 5G pe Lună.

Potrivit NASA, „sistemul ar putea asigura comunicaţii lunare la distanţe mari, viteză mai mare şi ar oferi mai multă siguranţă decât sistemele actuale”.

Acordul este o victorie pentru Nokia, care a concurat cu compania chineză Huawei şi cu compania suedeză Ericsson pentru contractele 5G. De asemenea, acordul survine în timp ce operatorii de telecomunicaţii încearcă să convingă oamenii să treacă la 5G, care oferă viteze mai mari de descărcare şi o latenţă mai redusă.

1 COMENTARIU

  1. Acum, înainte de a vă imagina un echipaj de muncitori construind un turn de celule pe Lună, este important să rețineți cum NASA își imaginează lucrurile. Bell Labs a construit deja noduri de comunicații care funcționează ca turnurile de pe Pământ, dar sunt mult mai compacte și ar putea fi desfășurate fără a fi nevoie să fie „construite” odată ce ajung în spațiu.
    Gândește-te la tine romane,ar putea părea nesemnificativ cat de primitiv trăiești la tine acasă, fără apa calda, fără căldura cu economisiri drastice la curent, gaz și lemne dar mândru gospodar pe al sau WC de lemn din fundul curții sau al grădinii.
    Cat de mândrii sunt ai voștri politicieni mai ales PSD-ul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole