Nicolae Ciucă a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina: Nu foarte mulți au crezut

Publicat: 29 mart. 2024, 06:28, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Nicolae Ciucă a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina: Nu foarte mulți au crezut

Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului, susține că a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina, iar „nu foarte mulți l-au crezut”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții televizate, în cadrul căreia Nicolae Ciucă a precizat și motivele care au dus la formarea coaliției dintre PNL și PSD.

„Au existat o serie de crize politice la nivel intern, inclusiv la nivelul PNL, şi s-a simţit nevoia unei schimbări la vremea respectivă, dar a unei schimbări responsabile. Iar această responsabilitate trebuia privită în ansamblu, pe toată harta regională şi europeană. Şi am avut puterea, la vremea respectivă, să ne asumăm o anticipare care prevedea ce urma să se întâmple în Ucraina”

La acel moment, avertismentul lui Nicolae Ciucă era privit cu neîncredre, fiind foarte multe persoane care nu l-au crezut. Ulterior, unul dintre liderii europeni i-au dat dreptate, menționând că a avut cea mai bună evaluare.

„Nu foarte mulţi au crezut, să ştiţi, că în Ucraina urma să aibă loc invazia forţelor armate ruse. Chiar am lideri cu care am rămas în legătură, lideri europeni, lideri importanţi, care, ca prim-ministru, au venit în România. «Începe războiul? Noi considerăm că e doar o ameninţare, se joacă la descurajare, sunt jocurile acestea strategice care sunt la îndemâna puterilor mari». Şi le-am zis atunci, foarte clar, mi-aduc aminte, unuia dintre ei i-am spus, «într-o lună începe războiul». Din momentul acela am rămas într-o relaţie, pentru că a zis, «aţi avut cea mai bună evaluare»”, a adăugat Nicolae Ciucă pentru Romania Tv.

Nicolae Ciucă a venit cu completări și a declarat că a preferat să fie un om al stabilității. Mai mult, liderul politic susține că, la acel moment, nu exista o formulă de asigurare a unei majorităţi care să permită luarea deciziilor.

„Politic, intern, am luat acea decizie, pentru că vedeam nevoia de stabilitate politică. Nu puteam să gestionăm de niciun fel criza energetică ce începuse, criza de securitate. Criza sanitară nu se terminase şi toată lumea vorbea de o criză economică, ceea ce s-a concretizat în inflaţie. Ca atare, uitându-ne şi la aritmetica politică, nu aveam altă formulă de asigurare a unei majorităţi care să permită luarea deciziilor, pentru că asta era important: să luăm decizii politice, să luăm decizii la nivelul Executivului care să fie sprijinite de Legislativ. Am fost un om al stabilităţii”, a mai declarat Nicolae Ciucă.