Nicușor Dan: Au fost virate sumele în cazul stimulentelor pentru nou-născuți și ale căror dosare au fost depuse în august 2020

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că s-au virat stimulentele pentru nou-născut ale căror dosare au fost depuse complet în luna august a anului trecut.

„Au fost efectuate viramentele sumelor necesare plăţii stimulentului pentru nou-născut pentru dosarele depuse complet în luna august 2020, pentru plata ajutorului financiar pentru familii monoparentale pentru luna în curs şi pentru plata sprijinului financiar pentru prevenirea abandonului şcolar, tot pe luna în curs”, a transmis edilul general pe pagina sa de Facebook.

„Stimulentul pentru copiii cu dizabilităţi va fi virat, ca de obicei, la finalul lunii februarie 2021. De asemenea, am reuşit plata diferenţei de 250 lei, aferentă lunii noiembrie 2020, pentru adulţii cu dizabilităţi, în sumă totală de 13.350.750 lei”, a continuat Nicușor Dan.

„Sperăm ca, după aprobarea bugetului Capitalei, succesiv aprobării bugetului naţional de către Parlament, să reuşim să acoperim pe parcursul anului 2021 toate diferenţele de plată, având în vedere faptul că suma totală lunară pentru plata stimulentelor este de 8,4 milioane de euro”, a mai precizat edilul general. 

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...