Nike își reduce activitatea în întreaga lume

Publicat: 16 feb. 2024, 16:30, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Nike își reduce activitatea în întreaga lume
www.stuff.co.nz

Celebrul producător american de echipament sportiv Nike a anunțat reducerea numărului de locuri de muncă din fabricile sale din întreaga lume, în cadrul eforturilor de micșorare a costurilor.

Nike renunță la sute de locuri de muncă din unitățile sale de producție din întreaga lume. Aproximativ două procente din salariații concernului urmează să fie concediați, a confirmat Nike pentru Bloomberg.

Măsura se încadrează în programul de economii de miliarde de dolari pe care compania a anunțat că îl va lansa.

Reducerea de personal nu ar trebui să afecteze angajații magazinelor și centrelor de distribuție Nike, a scris ziarul „Willamette Week”, citând un e-mail al șefului Nike, John Donahoe, adresat salariaților.

Potrivit ultimelor informații de la sfârșitul lunii mai 2023, grupul american avea în jur de 83.700 de angajați.