Noua Zeelandă pune capăt carantinei după 3 luni și jumătate și schimbă strategia

Publicat: 22 nov. 2021, 18:44, de Raluca I. Heroiu, în Internațional
Noua Zeelandă pune capăt carantinei după 3 luni și jumătate și schimbă strategia
masca coronavirus covid pandemie carantina

La începutul lunii decembrie, Noua Zeelandă va pune capăt carantinei de trei luni şi jumătate în cel mai mare oraş al ţării, Auckland. Țara va adopta o nouă strategie de luptă împotriva coronavirusului, a declarat luni premierul neozeelandez Jacinda Ardern, informează AFP și ABC News, citate de Agerpres.

Ardern a declarat că, începând cu 2 decembrie orele 23:59, Noua Zeelandă va adopta o nouă strategie pentru combaterea epidemiei de COVID-19. Guvernul își propune să țină sub control răspândirea variantei Delta.

„Adevărul dur este că (varianta) Delta este aici şi nu este pe cale să dispară. Chiar dacă nicio ţară nu a reuşit să elimine complet varianta Delta, Noua Zeelandă este mai bine plasată ca majoritatea altor ţări pentru a încerca aceasta”, a declarat premierul Noii Zeelande pentru presă.

Până acum, guvernul condus de Ardern viza o eliminare completă a virusului, printr-o politică aşa-zisă „zero COVID”, cu măsuri de carantină stricte, o monitorizare riguroasă a contactelor şi controale stricte la frontiere.

Inițial, Jacinda Ardern și-a propus să schimbe politica odată ce rata de vaccinare va ajunge la 90% în ţară. În prezent, procentul celor vaccinați anti-Covid este de 83%.

Regulile stricte de carantină pentru sosirile internaţionale vor rămâne în vigoare, însă Ardern s-a angajat să relaxeze restricțiile la începutul anului viitor, după ce autoritățile vor vaccina anti-Covid 90% din populație.