Numărul infectărilor din Capitală, cu mult peste așteptările specialiștilor- Octavian Jurma. Ce se va întâmpla peste două săptămâni

Publicat: 05 feb. 2022, 15:30, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Numărul infectărilor din Capitală, cu mult peste așteptările specialiștilor- Octavian Jurma. Ce se va întâmpla peste două săptămâni

Cercetătorul Octavian Jurma susține că numărul de infectări COVID, raportat vineri în București, este cu mult peste așteptările specialiștilor. El crede că în următoarele săptămâni va crește semnificativ numărul celor internați în spitalele bucureștene.

„Incredibil! Știam că este posibil teoretic, dar nu credeam să văd asta în realitate”, a scris Jurma, pe Facebook.

Pe 4 februarie 2022, orașul București a produs mai multe cazuri (7.333 cazuri noi) decât întreaga țară în vârful valului 3-Alpha (6.651 cazuri noi în 25 martie 2021), în timp ce București și Ilfov au înregistrat împreună 8.507 cazuri noi, arată Jurma, potrivit Mediafax.

„Dacă doar 3% dintre aceștia au nevoie de spitalizare, asta înseamnă 250 de internări pe zi doar în capitală peste 1-2 săptămâni. Chiar dacă Omicron se dovedește o gripă cu 1% internări din totalul cazurilor noi la nivel național, tot înseamnă 300+ internări pe zi în următoarele 2 săptămâni și depășirea recordului de internări din valul 4-Delta”, a explicat Octavian Jurma.

Cercetătorul spune că în aceste condiții se poate vorbi despre imunizare pe cale naturală.

„Ăsta da vaccin natural! Totul, absolut totul, depinde acum de pariul făcut de autorități că varianta Omicron în România va fi atât de blândă încât ne-am permis să începem relaxarea înainte de vârful valului 5. Niciodată nu mi-am dorit atât de tare ca autoritățile să aibe dreptate în pariul lor cu viețile noastre”, a arătat Jurma.