O fată de 13 ani din Tălmaciu a fost răpită din curtea casei. S-a declanşat mecanismul „Alertă răpire copil”

Publicat: 10 feb. 2022, 08:38, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
O fată de 13 ani din Tălmaciu a fost răpită din curtea casei. S-a declanşat mecanismul

O fată de 13 ani a fost răpită miercuri seara, din curtea unei case din oraşul Tălmaciu, județul Sibiu, de patru persoane necunoscute, minora fiind băgată cu forţa într-o maşină, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

„La data de 9 februarie, în jurul orei 21,20, a fost sesizată răpirea unei minore, în vârstă de 13 ani, Căldărar Maria, din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu. Din cercetări a reieşit că minora, în timp ce se afla în curtea unui imobil din localitatea Tălmaciu, a fost luată cu forţa de patru persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism de culoare alb, marca BMW, după care s-ar fi deplasat într-o direcţie necunoscută”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pentru identificarea autoturismului în cauză.

S-a declanşat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză, mai precizează IPJ Sibiu.

Cei care pot oferi date care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.