O istorie a industriei navale din România. Cum s-a ajuns în 125 de ani de la „meșterii care reparau corăbii” la construirea unor nave sofisticate

Chiar și în condițiile în care majoritatea domeniilor de producție industrială din țară s-au confruntat cu o cădere după 1990, principalele cauze fiind privatizările clientelare și lipsa de viziune a guvernanților, există totuși câteva domenii care au supraviețuit „tranziției”, iar unul dintre acestea e cel al construcțiilor navale.

În țară, mai funcționează opt șantiere navale. În ultimii ani, în șantierele românești au fost construite nave foarte sofisticate, cu performanțe tehnice deosebite, cum ar fi un spărgător de gheață pentru expedițiile la Polul Nord și un spărgător de gheață pentru transportarea cercetătorilor australieni la stațiile din Anctartica sau nave specializate pentru instalarea cablurilor subacvatice la parcurile eoliene din Marea Nordului. Jumătate din flota de nave militare a Marinei Regale a Olandei a fost construită în România.

Sunt realizări importante, pentru că „tradiția” acestei industrii în România abia împlinește 125 de ani. Mai precis, pe data de 12 mai 2022 va fi marcată împlinirea a 125 de ani de la înființarea primului șantier naval din România, un moment important pentru că la vremea aceea în porturile românești de la Dunăre și Marea Neagră existau numai câteva ateliere de reparații ale corăbiilor.

Primii navaliști, „meşterii care reparau corăbii”

Prima atestare documentară datează din 1565, când, potrivit unui firman otoman, adresat domnitorului Alexandru Lăpușneanu, la Galați exista un mic atelier pentru repararea corăbiilor, lucru pe care îl atestă și Dimitrie Catemir în „Descriptio Moldavie”.

În 1784, Ruggero Giosepe Boscovich nota că a văzut la Galați „un vas foarte mare de tipul acelora pe care turcii le numesc caravele, vas care era în șantier, gata să fie lansat”. În 1822 a fost consemnată știrea despre „meşterii care reparau corăbii” la Galaţi.

Tot în secolul XIX, a fost dezvoltat un atelier de reparații și la Constanța, într-o înregistrare din 1892 a Ministerului pentru Lucrări Publice făcându-se referire la Atelierul de Reparaţii din Portul Constanţa. Dezvoltarea atelierelor de reparații navale la Galați a fost determinată și de faptul că din 1856 Comisia Europeană a Dunării a avut sediul la Galați.

În 1879 era înființat, tot la Galați, Arsenalul Marinei Militare. În 1841, la „Arsenalul Marinei” din Galaţi a fost construită prima navă militară, o canonieră cu trei tunuri, dar nu se putea vorbi de o activitate de construire a unor nave.

Primul șantier naval din România: „Șantierele de construcţii fluviale ale Dlui Fernic & Co”

La sfârșitul secolului XIX la Galați apărea primul șantier naval din România. Inginerul Gheorghe Fernic a înființat în 1893 „Gheorghe Fernic & Co”, cu susținerea financiară a doi francezi, Teodore Guiller şi Jean Poujoliet. Societatea avea ca obiect de activitate turnarea de piese metalice.

Pe 12 mai 1897, societatea a fost tranformată în „Șantierele de construcţii fluviale ale Dlui Fernic & Co”. Prima comandă a fost reparațiile vaporului de pasageri „Orientul”. La Șantierul Naval „Fernic” a fost marcat debutul industriei navale românești, prin trecerea de la construirea de ambarcațiuni din lemn la construirea de nave cu corpuri din metal.

În 1935 se consemna că la Șantierul Naval „Fernic” erau construite de la 4 la 20 de nave anual. În perioada 1938 – 1944, la Galați au fost construite 65 de nave civile şi 11 nave militare, printre care lansatorul de mine „Amiral Murgescu”, cu două motoare de 1.000 CP, submarinele „Marsuinul” și „Rechinul”, patru vedete rapide, patru dragoare şi mai multe submarine „de buzunar”, cu echipaje de două persoane.

În aceeași perioadă, începea construirea de nave și la Constanța, momentul fiind marcat în luna mai 1936, când era lansat la apă iahtul „Crai Nou”, cu lungimea de 12 m.

Două nave legendare, submarinele „Marsuinul” și „Rechinul”

La Șantierele Navale „Fernic” au fost construite două nave legendare ale Marinei Regale Române, submarinele „Marsuinul” și „Rechinul”. În flota Marinei Regale erau nouă submarine, dar numai opt au luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cele mai cunoscute fiind „Marsuinul”, „Rechinul” și „Delfinul”.

Submarinul NMS „Marsuinul” a fost a fost proiectat ca submarin puitor de mine, dar a fost transformat în submarin de atac. A executat o singură crucieră, între 10 și 27 mai 1944. Deși a fost atacat intens de inamic, „Marsuinul” s-a întors în Portul Constanța. Pe 20 februarie 1945, o torpilă a explodat în interiorul submarinului aflat la cheu în Portul Poti, din Georgia. A fost ridicat la suprafață și reparat.

Construirea submarinului NMS „Rechinul” a fost finalizată în 1941. Avea o lungime de 69,8 metri şi o lăţime de 6,6 metri. Deplasamentul submarinului era de 750 de tone în imersiune, fiind propulsat de două motoare diesel şi două motoare electrice, fiecare dezvoltând 600 CP.

„Rechinul” atingea o viteză de 14 noduri la suprafaţă şi 9 noduri în imersiune, având o autonomie de 7.000 de mile. Era dotat cu un tun naval şi antiaerian SKC, cu calibrul de 88 mm, un tun antiaerian Oaerlikon, cu calibrul de 20 mm, şi putea lansa 6 torpile TLT (533,4 mm).

Submarinul „Rechinul” a fost cel care a făcut cea mai lungă misiune militară a unui submarine românesc, în perioada 15 iunie – 29 iulie 1944, într-o misiune de recunoaştere a portului Novorosiysk. „Marsuinul” și „Rechinul”, au fost luate de URSS ca pradă de război și au fost înapoiate după 15 de ani, când nu mai puteau fi folosite. Unul dintre motoarele submarinului „Rechinul” a fost salvat de la fier vechi de profesorii de la Facultatea de Inginerie Navală de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. A fost reparat și e în perfectă stare de funcționare.

Context: România devenea o putere în navigația pe Dunăre, iar porturile Galați și Brăila cunoșteau o prosperitate fără precedent

Dezvoltarea domeniului construcțiilor navale avea loc în contextul în care România devenea o putere în navigația pe Dunăre. În urma Tratatului de Pace de la Paris de după Războiului Crimeii (1853-1856), marile puteri au convenit înființarea la Galați, în 1856, a Comisiei Europene a Dunării. Era administrația Dunării.

Construirea unor nave pentru transportulde mărfuri era impusă și de faptul că porturile din Galați și Brăila cunoșteau o dezvoltare economică fără precedent. În anul 1836 dobândiseră statutul de Porto-Franco, care a contribuit decisiv la dezvoltarea lor. După Unirea Principatelor din 1859 s-au specializat, Portul Brăila devenid principala cale de export a cerealelor, Portul Galați specializându-se în import și export de mărfuri generale. La Bursa cerealelor din Brăila era stabilit prețul mondial al cerealelor.

În 1880, comerţul total al Portului Galaţi era de 67 de milioane de lei, un sfert din cele 244 milioane cât reprezenta comerţul total al ţării. În 1883, Galaţiul deţinea locul al 2-lea între centrele economice ale ţării, după Bucureşti.

În a doua jumătate a secolului XIX, la Galați au fost dezvoltate sute de societăți de producție, de la bunuri de consum sau alimente la industria navală. În 1896 avea loc înființarea „Societății Branșelor din Galați”, prima asociație patronală care a funcționat în sud-estul țării. În acest context economic prosper apărea primul șantier naval din România, „Șantierele de construcţii fluviale ale Dlui Fernic & Co”.

Mai multe articole...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole