O mamă s-a sinucis împreună cu copiii ei

Publicat: 26 iul. 2022, 10:00, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
O mamă s-a sinucis împreună cu copiii ei
deces-covid-19

Dramă la Creux du Van, în Elveția. Într-un amfiteatru stâncos din cantonul Neuchatel, o femeie a fost găsită moartă, împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 4 și de 2 ani. Pare că tânăra e mama copiilor și s-a aruncat în gol cu tot cu ei.

Descoperirea macabră a făcut-o un trecător duminică dimineața. El a dat de trupul femeii întâi și a crezut că e vorba despre un accident montan. Dar, după venirea poliției au fost găsite și trupurile minorilor.

Căutarea declanșată imediat, la care a participat și un elicopter Rega, Garda Aeriană Elvețiană de Salvare, a permis identificarea rapidă a trei cadavre, cele ale femeii și ale celor doi copii.

Ministerul public investighează cazul, dar momentan se crede că este vorba despre o sinucidere și că femeia s-a aruncat de pe stâncă împreună cu cei doi copii. Numele celor trei nu au fost făcute publice. Și nici nu se știe ce a putut să ducă la producerea acestei tragedii.