O mașină cu doi angajați ai Ambasadei Indiei, lovită de un tren pe Valea Prahovei. Nu sunt victime

Publicat: 08 apr. 2024, 18:27, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
O mașină cu doi angajați ai Ambasadei Indiei, lovită de un tren pe Valea Prahovei. Nu sunt victime

O mașină cu numere de corp diplomatic, cu două persoane din cadrul departamentului tehnic de la Ambasada Indiei, a fost lovită, luni, de un tren în județul Brașov, fără a se înregistra victime, a anunțat IPJ Brașov.

”Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident, în apropierea stației de cale ferată Timișul de Sus, din județul Brașov. Un autoturism, care se afla în traversarea platformei feroviare a rămas suspendat, iar un vehicul feroviar, care circula pe relația București-Brașov, l-a surprins și accidentat. În urma impactului au rezultat doar avarii, nefiind înregistrate victime”, a transmis IPJ Brașov.

Mașina cu numere de corp diplomatic

Potrivit codlea-info.ro, autoturismul avea numere de corp diplomatic și transporta două persoane ale departamentului tehnic de la Ambasada Indiei.

Primele informații conduc spre concluzia că GPS-ul mașinii nu a funcționat corect și conducătorul auto a vrut să treacă peste linia de cale ferată direct nu pe la un punct de trecere de nivel. Astfel, mașina in care se aflau pasagerii a rămas blocată.

Important este că persoanele au coborât din mașină, dar mecanicul de locomotivă nu a putut evita impactul. La locul accidentului s-au deplasat polițiștii care efectuează cercetări. Trenul și-a continuat deplasarea către stația Brașov.  

La fața locului s-au deplasat un echipaj de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Cele două persoane aflate în autoturism s-au autoevacuat înainte de producerea accidentului. Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime. Se asigură măsurile de prevenire si stingere a incendiilor la fața locului”, a transmis ISU Braşov.