Oameni de afaceri trimiși în judecată de DNA pentru șpaga destinată unui șef din Ministerul Transporturilor

Publicat: 15 ian. 2024, 18:40, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Oameni de afaceri trimiși în judecată de DNA pentru șpaga destinată unui șef din Ministerul Transporturilor

Procurorii din cadrul DNA Constanţa au trimis în judecată doi oameni de afaceri care, printr-un intermediar, ar fi oferit o șpagă de 1.000.000 de lei unui șef din Ministerul Transporturilor care să le faciliteze încasarea banilor dintr-un contract.

Procurorii anticorupție au trimis în judecată protagoniștii unui dosar disjuns din dosarul de corupție al fostului director al Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare, Daniel Manole, acuzat în legătură cu achiziționarea unui număr de patru nave, trei nave de salvare şi o navă de depoluare, în valoare de aproximativ 85.000.000 lei, fără TVA.

Procurorii de la DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în dosare separate, a oamenilor de afaceri Cristian Antohi, administratorul SC Tehnorex International SRL şi Valeriu Iorga, administratorul SC Blue Line SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

Potrivit rechizitoriului DNA, cei doi oameni de afaceri, împreună cu o altă persoană, ar fi promis unui alt om de afaceri un procent de 2%, reprezentând circa 1.100.000 lei din valoarea de 55.000.000 lei pe care aceştia o mai aveau de încasat din executarea unui contract încheiat cu Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, privind livrarea a două drage fluviale, nave speciale pentru scoaterea aluviunilor de pe căile de navigație.

„În schimbul banilor respectivi, omul de afaceri ar fi urmat să-şi exercite influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra unui director din cadrul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru ca acesta să asigure, prin intermediul Direcţiei pe care o conducea, fondurile necesare derulării în bune condiţii a contractului respectiv.

În contextul menţionat mai sus, în datele de 18.05.2021 şi 28.05.2021, unul dintre inculpaţi i-ar fi remis omului de afaceri suma totală de 1.074.243 lei, disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, dar în realitate inexistente”, se spune în rechizitoriul DNA.

Cele două dosare au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a fi menținute măsurile asigurătorii dispuse în cauză de instanțele de judecată.

Dosar disjuns din cel al achizițiilor a 4 nave de salvare în valoare de 85 milioane euro

Acest dosar referitor la contractul de achiziție a celor două drăgi pentru AFDJ Galați a fost disjuns din dosarul fostului director al Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole.

În iulie 2021, directorul ARSVOM, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Alături de Manole au fost cercetați şi Cristian Antohi, administratorul SC Tehnorex International SRL şi Valeriu Iorga, administratorul SC Blue Line SRL, ambele firme fiind implicate în cazul de spălare de bani.

Tehnorex International SRL și Blue Line SRL erau firmele care trebuiau să execute contractul încheiat cu AFDJ Galaţi pentru tranzacționarea celor două drăgi.

Antohi şi Iorga sunt cei doi oameni de afaceri trimişi în judecată acum de procurorii DNA.

Achiziţiile de nave au avut loc în 2020, în perioada pandemiei și au fost aprobate prin ordine ale ministrului Transporturilor de la vremea aceea, Lucian Bode.

„Din cercetările efectuate, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că ARSVOM este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală. De menţionat este faptul că societatea câştigătoare a licitaţiei doar ar fi mimat construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuţia sa, Daniel Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3%, adică aproximativ 2.000.000 lei, din sumele plătite de ARSVOM către societatea care a livrat navele”, se preciza în rechizitoriul DNA.