OMC se aşteaptă la o încetinire semnificativă a comerţului mondial în 2023

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a revizuit în mod semnificativ, estimările privind evoluţia comerţului mondial în 2023, în contextul unei economii globale afectate de numeroase şocuri precum războiul din Ucraina şi înăsprirea politicilor monetare, transmite AFP.

Conform noilor prognoze publicate miercuri, economiştii OMC se aşteaptă la o creştere cu 3,5% a volumului schimburilor comerciale mondiale în acest an, adică un avans superior celui de 3% prognozat în luna aprilie. În schimb, pentru 2023, economiştii OMC mizează în prezent pe o creştere a comerţului mondial de doar 1%, comparativ cu estimările anterioare privind un avans de 3,4%.

În ceea ce priveşte Produsul Intern Brut mondial, cele mai noi previziuni ale OMC arată spre o creştere de 2,8% în 2022 şi una de 2,3% în 2023 (cu un punct procentual mai puţin faţă de estimările precedente pentru anul 2023).

Comparativ, OECD, care îşi menţine previziunile referitoare la un avans de 3% al economiei mondiale în 2022, a anunţat recent că mizează pe o creştere de 2,2% pentru anul următor. La rândul său, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de 3,2% în acest an şi una de 2,9% în 2023.

Dacă cele mai recente estimări ale OMC se vor confirma, ritmul de creştere al comerţului mondial va încetini puternic în 2023 dar cu toate acestea va rămâne în teritoriul pozitiv.

Multe incertitudini

OMC subliniază totuşi că există foarte multe incertitudini în jurul previziunilor sale, din cauza modificărilor de politică monetară din economiile avansate şi a naturii imprevizibile a războiului demarat de Rusia în Ucraina. Organizaţia a decis să ofere un interval de variaţie cu privire la prognoza sa de creştere pentru acest an, cuprins între 2% şi 4,9%. Similar, pentru 2023, OMC susţine că dacă riscurile de degradare se vor concretiza, comerţul mondial ar putea cădea până la o contracţie de 2,8%, în timp ce în cazul unor surprize bune, ritmul de creştere ar putea urca până la 4,6%.

„Tabloul pentru 2023 s-a înrăutăţit considerabil”, a spus directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala. Potrivit acesteia, estimările publicate în aprilie „par acum mult prea optimiste, dat fiind faptul că preţurile la energie au explodat, inflaţia se extinde la u număr din ce în ce mai mare de sectoare iar războiul nu dă niciun semn de acalmie”.

„Decidenţii politici se confruntă cu alegeri dificile în căutarea unui echilibru optim între lupta împotriva inflaţiei, menţinerea ocupării depline şi atingerea unor obiective importante precum tranziţia la energiile curate”, a precizat Ngozi Okonjo-Iweala. „Chiar dacă poate părea tentant să recurgi la restricţii comerciale pentru a remedia deficienţele în materie de aprovizionare pe care şocurile din ultimii doi ani le-au scos la lumină, o diminuare a lanţurilor de aprovizionare mondiale nu ar face decât să agraveze presiunile inflaţioniste, ceea ce ar antrena o încetinire a creşterii economice şi o scădere a nivelului de trai”, a avertizat directorul OMC.

Ngozi Okonjo-Iweala a apreciat că lumea are nevoie de o bază de producţie a bunurilor şi serviciilor care să fie mai diversificată şi mai puţin concentrată, ceea ce ar stimula creşterea economică, ar îmbunătăţi rezilienţa şi ar promova stabilitate pe termen lung a preţurilor prin reducerea expunerii pe fenomenele meteo extreme şi perturbărilor locale.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...