Pacient din România cu Covid-19, transferat în străinătate la cererea familiei

Publicat: 20 nov. 2020, 14:29, de Raluca I. Heroiu, în COVID 19 , ? cititori
Pacient din România cu Covid-19, transferat în străinătate la cererea familiei

Un pacient din România diagnosticat cu Covid-19 a fost transferat în străinătate la cererea familiei.

Pacientul era internat a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, unitate medicală care în ultima vreme a adunat multe controverse.

Este primul pacient din România cu Covid-19 care a fost transferat pentru a fi tratat în străinătate.

„Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat directorul medical al spitalului, medicul Florin Grosu, citat de Agerpres.

Pacientul internat la Sibiu a fost transferat în Germania cu un charter privat.

„Confirmăm că am avut un zbor ambulanţă în data de 18.11.2020 care a preluat un pasager cu ţara de destinaţie Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar

Cei mai mulți pacienți din Sibiu diagnosticați cu coronavirus sunt tratați la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). În județul Sibiu rata infectării cu noul coronavirus este de 9,01 la mia de locuitori.