Papa Francisc: Din cauza durerilor de genunchi, nevoit să-și amâne călătoria în Africa

Papa Francisc și-a amânat călătoria planificată pentru începutul lunii iulie în Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud din cauza durerilor de genunchi, un anunț surpriză care reaprinde discuțiile privitoare la starea de sănătate a suveranului, transmite AFP.

Acceptând recomandarea medicilor săi și pentru a nu compromite rezultatele terapiilor la genunchi în curs de efectuare, Sfântul Părinte, spre marele său regret, este nevoit să amâne călătoria (…) pentru o dată ulterioară care va fi decisă, a anunțat, într-un comunicat, directorul serviciului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Comunicatul nu s referă la călătoria în Canada, programată în perioada 24 – 30 iulie, dar aceasta rămâne până la noi decizii, a declarat pentru AFP biroul de presă al Sfântului Scaun.

Anunțul despre amânarea vizitei în Africa, programată inițial între 2 și 7 iulie, intervine în timp ce pregătirile pentru aceasta erau în toi și chiar Vaticanul dezvăluia în detaliu traseul și programul pe care suveranul pontif îl avea la Kinshasa, Goma și Juba.

Papa Francisc suferă de dureri puternice de genunchi, din cauza cărora, de la începutul lunii mai, el a apărut în scaunul cu rotile. De altfel, însuși suveranul pontif a anunțat că face infiltrații, injecții cu anti-inflamatoare pe bază de corticoizi.

Potrivit unei surse din Vatican, tratamentul este în curs și dă roade. Este mai bine și au scăzut durerile, dar nu suficient pentru a se putea deplasa, susține această sursă, care a precizat că, până acum, nu este planificată nicio intervenție chirurgicală.

Starea de sănătate a papei, care a făcut  o grimasă din cauza durerii când s-a ridicat în picioare la aparițiile publice din Piața Sf.Petru, a readus în actualitate subiectul despre o posibilă demisie a suvernatului pontif.

Vaticanul refuză să reacționeze la aceste zvonuri și ignoră numeroasele articole apărute în presă, în special în Italia, referitoare la ipotetica renunțare a papei la misiunea sa.

Potrivit AFP, Papa Francisc suferă și de dureri de șold, din care cauză șchiopătează. De asemenea, el a fost supus unei operații de colon, în iulie 2021.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...