Peste 4.000 de copii nevoiaşi din Galaţi şi Brăila au primit ghiozdane şi rechizite de la Arhiepiscopia Dunării de Jos (FOTO)

În cadrul programului social-filantropic „Hristos în Şcoală”, la început de an școlar, Arhiepiscopia Dunării de Jos le-a oferit ghiozdane și rechizite școlare unui număr de 4.000 de copii din județele eparhiei, Galați și Brăila.

Potrivit Biroului de presă al eparhiei, Arhiepiscopia Dunării de Jos a urmat o mai veche tradiţie din eparhie, iar la începutul noului an şcolar 2021-2022 a fost organizată o acţiune social-filantropică pentru copiii din familiile cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila.

„Acest ajutor acordat de biserică în fiecare an la Dunărea de Jos este de un real folos semenilor noştri cu situaţie materială precară, întrucât ei reuşesc astfel să se încadreze în normalul vieţii având cele necesare pentru un nou şi bun început de an şcolar”, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Conform tradiției, în săptămâna premergătoare începerii noului an şcolar, au fost achiziţionate peste 4.000 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare, respectiv cu caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, seturi de carioca, rigle și instrumente pentru geometrie, toate fiind predate protoieriilor pentru a fi distribuite parohiilor din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.

Prin programul social-filantropic „Hristos în Şcoală”, derulat anual de Arhiepiscopia Dunării de Jos, sunt sprijiniţi peste 4.000 de copii, iar valoarea totală a ajutoarelor se ridică la un suma de peste 300.000 lei, oferită de Centrul eparhial, cele 8 protoierii şi parohiile Aripepisopiei Dunării de Jos.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...
Sursa foto: Pixabay.com

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...