Peste 149 de morți la petrecerea de Halloween din Seul. Au participat 100.000 de oameni

Publicat: 30 oct. 2022, 08:19, de Otilia Caloian, în Internațional , ? cititori
Peste 149 de morți la petrecerea de Halloween din Seul. Au participat 100.000 de oameni
La petrecerea de Halloween din Seul au participat peste 100.000 de oameni SURSA FOTO: Twitter

Corpuri înşirate pe trotuar sub pături sau alte giulgiuri improvizate, masaje cardiace efectuate în stradă de trecători la cererea pompierilor copleşiţi de numărul victimelor, oameni deghizaţi sau în ţinute de seară alergând panicaţi. Așa a arătat, aseară, așa-zisă petrecere de Halloween din Seul, capitala Coreei de Sud.

A crescut vertiginos numărul morților de la petrecerea de Halloween de aseară din Seul, capitala Coreei de Sud: cel puţin 149 de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite.

Accidentul, unul dintre cele mai grave din istoria recentă a Coreei de Sud, a avut loc sâmbătă seara în jurul orei 22:00 (13:00 GMT) în apropierea hotelului Hamilton, situat pe un bulevard principal înconjurat de străzi înguste. Şi-au pierdut viaţa cel puţin 149 de persoane, inclusiv doi străini, au declarat pompierii pentru AFP. Ministerul sud-coreean de interne a raportat în jur de 150 de răniţi.

„Oamenii erau unii peste alţii ca într-un mormânt. Unii îşi pierdeau treptat conştienţa, alţii erau în mod evident morţi”, a declarat un martor neidentificat pentru agenţia de ştiri Yonhap.

De ce s-a produs accidentul de Halloween din Coreea de Sud

Într-un interviu acordat postului local de televiziune YTN, Lee Beom-suk, un medic care a acordat primul ajutor victimelor, a descris scene de haos şi groază.”Când am încercat prima dată să fac un masaj cardiac, erau două victime întinse pe trotuar. Dar, la scurt timp după, numărul a explodat”, a spus el.”Numeroşi trecători au venit să ne ajute să facem masaj cardiac”, a continuat el.”Este greu de descris în cuvinte (…) Multe dintre victime erau palide. Nu puteam să le iau pulsul sau să le controlez respiraţia, iar nasurile multora sângerau. Când am încercat să îi reanimez, din gură le-a ieşit sânge”.

Într-o înregistrare video distribuită pe Twitter de un utilizator care pretinde că se afla în Itaewon în momentul tragediei se văd sute de persoane, majoritatea foarte tinere şi îmbrăcate în ţinute de cowboy, pirat sau alte deghizări, pe o stradă mărginită de baruri. Scena, calmă la început, devine brusc confuză. Trecătorii sunt împinşi şi cad unul peste altul, se aud ţipete şi o femeie înjură în engleză şi strigă: „O, Doamne! Oh, Doamne!”

La petrecerea de Halloween din Seul erau 100.000 de oameni

Aproximativ 100.000 de persoane, potrivit estimărilor presei locale, veniseră în Itaewon pentru a sărbători Halloween.

În zorii zilei de duminică, în cartier, trecători năuciţi stăteau pe trotuar, verificându-şi telefoanele în lumina roşie a girofarurilor. Alţii se consolau îmbrăţişându-se, în timp ce din unele baruri încă se mai auzea muzică, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele