Pictograme, mesaje de informare, avertismente, pe toate produsele din tutun încălzit

Publicat: 20 iul. 2023, 22:10, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Pictograme, mesaje de informare, avertismente, pe toate produsele din tutun încălzit

Potrivit unei ordonanțe aprobate de Guvern, ”produsele din tutun cu o aromă caracteristică sau care conțin arome în filtre, hârtii, ambalaje, capsule, precum și produsele din tutun încălzit care ard obligastoriu vor fi etichetate cu mesajul de informare și cu avertismentele de sănătate combinate (text și fotografie).

Ordonanța transpune în legislația națională Directiva delegată (UE) 2022/2100 a Parlamentului European și a Consiliului, mai transmite Ministerul Sănătății.

De asemenea, Ordonanța:

 extinde la produsele din tutun încălzit interdicția privind introducerea pe piață a produselor cu o aromă caracteristică sau care conțin arome în oricare dintre componentele lor, cum ar fi filtrele, hârtiile, ambalajele, capsulele sau orice caracteristică tehnică care permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun, precum si modificarea intensității arderii lor. Aceste interdicții există deja pentru țigarete și pentru tutunul de rulat;

– prevede etichetarea în plus cu pictograme pentru produsele din tutun încălzit, în măsura în care acestea sunt produse din tutun pentru fumat (care ard).

Conform Directivei obligativitatea etichetarii este diferită la produsele din tutun încălzit în funcție de prezența sau absența procesului de ardere:

– prevede necesitatea notificării către MS a produselor din tutun încălzit, în măsura în care acestea sunt produse din tutun pentru fumat (care ard).

Conform unui studiu al Institutului Național de Statistică, 19% din populația adultă fumează țigări electronice sau dispozitive electronice .

În România, în 2019, peste 43.600 de persoane au murit din cauza unei boli cauzate de fumat, conform Raportului de țară al OMS publicat în anul 2023. Dintre aceste decese, aproape 21.000 sunt în urma bolilor cardiovasculare cauzate de tutun și peste 15.000 în urma bolilor oncologice, restul prin boli respiratorii.