Pneumologul Gabriel Geru: Înregistrăm o creștere accentuată a numărului cazurilor de pneumonie comunitară

Zilnic, între 10 și 12 pacienți se prezintă în ambulatoriu sau la camera de gară cu suspiciune de pneumonie comunitară, una dintre cauze fiind renunțarea la măsurile de protecție din pandemie, avertizează, medicul pneumolog Gabriel Geru, de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara.

Doar în ultima săptămână, la acest spital s-au prezentat pentru investigații peste 40 de pacienți cu suspiciune de pneumonie comunitară.

Medicul Geru subliniază că această formă de pneumonie se caracterizează printr-un grad accentuat de transmitere în cazul persoanelor imunocompromise.

„Timp de aproape doi ani, datorită protecţiei oferite de purtarea măştilor, aproape că nu am putut vorbi de pneumonii comunitare. Aşa cum îi spune şi numele, îmbolnăvirea se produce în comunitate. Transmiterea este foarte ridicată îndeosebi în cazul persoanelor imunocompromise. Odată cu renunţarea la purtarea măştii, au început să apară, iar acum chiar să crească numărul celor care dezvoltă o asemenea pneumonie. Din fericire, în majoritatea cazurilor vorbim de forme uşoare, care se pot trata ambulatoriu. Dacă, însă, pacientul are comorbidităţi, se impune internarea în spital pentru administrarea tratamentului. În această grupă intră persoanele care au neoplazii, boli renale cronice, BPOC (boală pulmonară cronică obstructivă), bronşiectazii, în general, persoane cu imunitate compromisă şi care pot prezenta risc vital”, a detaliat dr. Gabriel Geru.

Simptome

Pneumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, având o rată de mortalitate de aproape 15% în cazul pacienţilor cu comorbidităţi.

Această afecțiune se manifestă prin febră ridicată – peste 38 de grade – frisoane, junghiuri toracice, tuse cu expectorații, dificultăți de respirație, mialgii, hemoptizie (spută cu sânge), dureri de cap, durere abdominală.

„Până acum vorbeam de o specificitate temporală a cazurilor, în sensul că majoritatea apăreau primăvara devreme şi toamna. Acum am constatat o creştere a numărului de persoane care contractează pneumonii chiar şi în această perioadă de primăvară târzie, când temperaturile sunt de peste 22-25 de grade. Practic, nu doar că am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, dar putem vorbi şi de o creştere a acestuia, iar principalul factor este imunitatea scăzută a pacienţilor. Iar în cazul pacienţilor cu comorbidităţi, există chiar posibilitatea de apariţie a unor complicaţii ce pot duce la insuficienţă respiratorie, chiar şoc septic şi, de aceea, cei care prezintă un asemenea risc rămân internaţi în spital”, explică dr. Gabriel Geru.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole