PNRR pune presiune pe Guvern. Reforma pensiilor magistraților trebuie finalizată până la 28 noiembrie

Publicat: 09 nov. 2025, 12:49, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
PNRR pune presiune pe Guvern. Reforma pensiilor magistraților trebuie finalizată până la 28 noiembrie

Reformele din sistemul judiciar și administrația publică se află din nou în centrul dezbaterilor politice. Termenul-limită pentru adoptarea modificărilor privind pensiile magistraților se apropie, iar România riscă să piardă 230 de milioane de euro din fondurile europene dacă jalonul stabilit prin PNRR nu este respectat. Consilierul prezidențial Radu Burnete a explicat că președintele Nicușor Dan urmărește îndeaproape progresele și a cerut Coaliției să ajungă rapid la o decizie.

Reformele pensiilor magistraților rămân pe agenda Coaliției

Radu Burnete a subliniat că președintele Nicușor Dan este permanent informat cu privire la stadiul discuțiilor, deși negocierile dintre partidele aflate la guvernare au generat amânări repetate. Oficialul a precizat că aceste întârzieri pun presiune asupra termenelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Știm unde sunt aceste pachete, pentru că le urmărim cu atenție, chiar dacă discuțiile din coaliție le mută uneori. Săptămâna viitoare urmează să fie o discuție pe pachetul pe magistrați și cel pe administrație și sper să ajungem destul de repede la o concluzie, pentru că sunt foarte, foarte întârziate”, a declarat Radu Burnete.

Consilierul prezidențial a explicat că discuțiile programate săptămâna viitoare sunt esențiale pentru identificarea unor soluții concrete, în condițiile în care ambele reforme – cea a pensiilor magistraților și cea a administrației – influențează direct funcționarea instituțiilor și absorbția fondurilor europene.

Două termene-limită pentru reforma pensiilor magistraților

Radu Burnete a amintit că există două termene importante în ceea ce privește reforma pensiilor magistraților. Primul este cel cerut de societate, depășit deja, iar al doilea este impus prin PNRR și expiră pe 28 noiembrie.

„Avem două termene limită, unul care e depășit de foarte multă vreme, pentru că e impus de societate. Oamenii își doresc această reformă și și-o doresc de foarte mulți ani de zile. Deci, din punctul ăsta de vedere, e o restanță veche.

Mai avem un termen impus de Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru că, dacă nu rezolvăm repede cu acest pachet pe magistrați, vom pierde 230 de milioane de euro. Ăsta era un jalon în PNRR, și aici mai avem câteva săptămâni, 28 noiembrie”, a explicat Radu Burnete.

El a adăugat că, deși reforma administrativă nu are o dată-limită impusă de Comisia Europeană, aceasta trebuie demarată cât mai curând pentru ca partidele din Coaliție să poată stabili pașii concreți de implementare.

Negocieri dificile și presiune bugetară

Consilierul prezidențial a atras atenția că discuțiile din cadrul Coaliției sunt dificile, deoarece implică atât ajustări bugetare, cât și reforme sensibile care presupun compromisuri. Burnete a subliniat că presiunea politică este dublată de nevoia de echilibru între cerințele Bruxelles-ului și așteptările societății.

„Vă garantez că dacă această coaliție ar fi trebuit să împartă bani, nu să taie, ar fi mers mult mai ușor. Realitatea e că suntem într-o situație dificilă, trebuie luate niște decizii grele. De unde reduci, unde crești niște taxe, astea nu au cum să fie discuții ușoare. Nici între doi parteneri, poate nici cu un singur partid la guvernare n-ar fi fost ușor, darmite cu patru”, a precizat Radu Burnete.

El a mai adăugat că, deși procesul este lent, Coaliția a adoptat deja mai multe măsuri importante și trebuie să ducă la bun sfârșit reformele din justiție și administrație, fără alte întârzieri.