Polenul, antibiotic natural și antibacterian eficient

Publicat: 31 oct. 2023, 11:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Polenul, antibiotic natural și antibacterian eficient

Datorită proprietăților de energizant, antibacterian și antibiotic natural, polenul este recomandat mai ales în perioada trecerii la sezonul rece.

Granule aurii

Polenul este un amestec prețios de salivă de albine, nectar și polen de plante. Albinele realizează acest amestec sub forma unor granule aurii pe care le colectează în celulele fagurilor, unde  fermentează. Polenul este un produs floral care adună proprietăți și esențe de la peste o mie de flori diferite. Dar este și un produs apicol cu o compoziție valoroasă extrem de complexă. Conține circa 250 de substanțe active: aproximativ 50% polizaharide și restul este format din lipide, zaharuri simple, vitamina C, proteine, carotenoide, fitonutrienți și flavonoide etc.

Proprietăți

Datorită proprietății  de antibacterian, polenul previne cariile dentare. Are proprietăți antiseptice. Sunt studii care indică faptul că aplicarea unui unguent care conține polen pe o rană sau o arsură contribuie la regenerarea rapidă a țesutului afectat. De asemenea, este recomandat contra herpesului.  

Polenul stimulează imunitatea și este indicat în stările febrile, combate anemia, echilibrează digestia. Numeroase studii  pledează pentru efectul antiinflamator al polenului, fiind recomandat persoanelor diagnosticate cu bronșite sau aflate în crize de astm.  

Bogat în aminoacizi, polenul este un antidepresiv natural, fiind indicat persoanelor suferinde de depresie.

Polenul este și un  bun detoxifiant, care contribuie la buna funcționare a ficatului, ajutându-l să elimine o cantitate mai mare de toxine. Totodată, polenul este un aliat al ficatului afectat de steatoză hepatică.

Cosmetică

Polenul este un ingredient aflat în multe creme și măști cosmetice, folosite pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii și deshidratarea acesteia.

Având un conținut bogat în principii active, polenul reface firul de păr degradat și îi redă strălucirea și rezistența.  

Dar polenul este și un valoros energizant, indicat în curele de slăbire sau în cazurile de efort intens. Poate fi și un aliment prețios, în combinație cu mierea de albine, iaurturi, budinci.

Contraindicații

Polenul este contraindicat persoanelor care suferă de alergii la polenul de flori. Este contraindicat și femeilor însărcinate sau care alăptează.  De asemenea, trebuie reținut că interacționează cu unele anticoagulante.