Poliția Română deține doar 3 aparate drugtest pe județ! EXCLUSIV

Publicat: 02 oct. 2023, 12:00, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Poliția Română deține doar 3 aparate drugtest pe județ! EXCLUSIV

La o solicitare a publicației noastre adresate Poliției Române, instituția a recunoscut faptul că deține un număr redus de aparate drugtest.

“La nivel național, structurile de poliție rutieră au în dotare 184 de aparate pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, acestea fiind repartizate tuturor inspectoratelor județene de poliție (în medie, câte 3 aparate), precum și Brigăzii Autostrăzi”, a precizat pentru Puterea, Poliția Română.

În aceste condiții, într-un județ precum Constanța, în sezon estival, nu ai cum să depistezi cu cele trei aparate alocate nici 10 % dintre consumatorii de droguri care se urca la volan. Degeaba avem pretenții să fie identificați șoferii drogați, dacă Poliția Română nu-și dotează echipajele.

În 2017, Poliția Română avea un singur aparat drugtest

În anul 2017, ministrul de atunci, Carmen Dan, s-a sesizat că Poliția Română nu deținea aparate drugtest! Tot atunci, au fost inițiate primele achiziții de mijloace tehnice pentru depistarea substanțelor psihoactive (DrugTest), fiind dotate toate birourile Brigăzii Autostrăzi cu șase aparate.

Începând cu anul 2019, au fost asigurate fonduri financiare pentru achiziționarea la nivelul unităților de politie a 122 de echipamente de depistare a substanțelor psihoactive. Restul de 56 până la 184 sunt și în ziua de azi puse la dispoziție gratis de către unele firme.

Poliția a rămas tot cu drugtestele din 2019

IGPR a avut în derulare o procedură de achiziționare pentru 400 de aparate pentru depistarea prezenței în salivă a substanțelor stupefiante, iar termenul de depunere a ofertelor a fost 31.08.2023.

Dar se pare că nu au reușit să le achiziționeze până în prezent, din moment ce au rămas tot cu cele din 2019.

Explozia consumatorilor de droguri în România, nu i-a făcut pe șefii MAI să găsească fonduri timp de 4 ani pentru contracararea unui flagel atât de periculos pentru viața românilor. În schimb, au găsit fonduri pentru BMW-uri, Audi sau alte achiziții inutile.

Poliția mai precizează că repartizarea aparatelor pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive pe județe se face în baza prevederilor tabelelor de înzestrare, a necesităților de dotare și fondurilor financiare aflate la dispoziție.

Achizițiile de astfel de echipamente s-au realizat la nivelul fiecărui inspectorat de poliție județean, prin cumpărare directă, conform prevederilor Legii nr. 98/2016. Furnizorii aparatelor au fost Drager Safety Romania S.R.L.. D.A.R.I. Tehnologies S.R.L. și Jensen Pharma S.R.L.

Drager Safety Romania, este deținută de Rizea Laurentiu Adrian, firmă reprezentantă în țară a nemților de la Dräger – firmă care este singura înscrisă și la licitația lansată în august 2023 de IGPR.

Dari Technologies este o firmă cu un singur angajat din Bihor care a fost fondată în noiembrie 2002 și este deținută de familia Benescu. Dana-Nicoleta Benescu este unic asociat (100%), în timp ce Richard-Ciprian Benescu este manager și administrator. Datele de la Registrul Comerțului arată că în 2022 a raportat o cifră de afaceri de 1,7 milioane lei și un profit de aproape un milion de lei.

Dari Technologies este o firmă din Bihor care a fost fondată în noiembrie 2002 și este deținută de familia Benescu. Dana-Nicoleta Benescu este unic asociat (100%), în timp ce Richard-Ciprian Benescu este manager și administrator. Datele de la Registrul Comerțului arată că în 2022 a raportat o cifră de afaceri de 1,7 milioane lei și un profit de aproape un milion de lei.

Cel mai bun an al companiei a fost 2019, când s-a înscris în licitața pentru aparatele DrugTest și a înregistrat o cifră de afaceri de 1,9 milioane lei și un profit de 1,03 milioane lei.

Jensen Pharma este o companie românescă specializată în domeniul importului și distribuției de echipamente și consumabile medicale. Compania a fost înființată în anul 2014 și este deținută de GODRA ALEXANDRU – CĂTĂLIN. Pentru anul fiscal 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2.726.662 RON și un număr de 5 angajați.

Poliția Română nu știe câți angajați au fost depistați pozitiv

Întrebați fiind cei de la Poliția Română cum își testează proprii angajați, au spus că nu dețin felul acesta de date, chiar dacă angajații au obligația să se supună testărilor.

Probabil că se mulțumesc cu testările întâmplătoare din trafic, atunci când mai este prins și câte un polițist sub influența drogurilor la volan