Polițist prins în flagrant în timp ce primea bani pentru eliberarea unor permise de conducere

Un polițist din București a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 10.000 de euro de la o persoană. În schimbul acestor bani, polițistul urma să faciliteze obținerea în mod fraudulos a două permise de conducere.

Polițistul făcea parte din cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti – Secţia 21. În urma flagrantului, acesta a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Polițistul ar fi pretins de la o persoană suma de 15.000 de euro. În schimbul acestei sume, polițistul pretindea că va determina mai mulți funcționari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere, să faciliteze obținerea în mod fraudulos documentele respective.

În cursul zilei de miercuri, polițistul urma să primească prima tranșă de bani, în valoare de 10.000 euro. Atunci a fost momentul când acesta a fost prins în flagrant de către procurorii DNA.

Inculpatul urmează să fie prezentat joi Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce spun procurorii DNA?

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 martie 2023, a inculpatului POPESCU VICTOR-DANIEL, agent de poliție judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) – Secţia 21, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere, promițând cu aceeași ocazie că îi va determina pe aceștia să faciliteze obținerea în mod fraudulos, de către aceasta și fratele ei, a documentelor respective.

În contextul menționat mai sus, în data de 15 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranșa din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Popescu Victor-Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură
penală.

La data de 16 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al DNA.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...