Polițist rutier, lovit de un tânăr cu BMW care conducea cu 116 km/oră

Un polițist de la rutieră a fost lovit de un autoturism condus cu aproape 120 de kilometri pe oră, într-o localitate din Prahova.

Șoferul grăbit l-a zărit târziu pe agentul ce îi făcea semn să tragă pe dreapta. N-a putut să îl evite și l-a acroșat.

Polițistul a fost dus la spital, iar conducătorul auto are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și a rămas și fără permis.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Bucov, pe Drumul Naţional 1B, după lăsarea întunericului. Un tânăr de 25 de ani gonea către Ploiești, la volanul unui autoturism, cu 116 km pe oră, în localitate. După ce a fost surprins de radar, un agent i-a făcut semn să oprească.

 „La efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul auto al unui BMW care fusese înregistrat cu aparatul de măsurare a vitezei cu viteza de 116 km/oră, l-a acroșat pe agentul de poliţie aflat în serviciu, după care a oprit”, a declarat comisarul Adrian Iacob.

Mai multe echipaje ale salvatorilor au ajuns în zonă.

 „La locul accidentului a fost găsită o persoană de sex masculin de 29 de ani conștient, cooperant acuza dureri în regiunea bazinului și membru inferior drept în regiunea gambei, pacientul a fost transportat la spital pentru continuarea investigațiilor”, a spus un alt om al legii.

Tânărul nu consumase alcool și pentru că nu are antecedente penale anchetatorii nu l-au reținut. Însă aventura de la volan îl va costa scump. Acum are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi a rămas rămas fără permisul de conducere, pentru următoarele trei luni.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...