Porcul românesc: cine-l taie mai repede?

Guvernarea a ajuns animalul (nu prea) gras din bătătura politicii românești. PSD, PNL, USR, AUR și oamenii președintelui îi dau târcoale cu declarații solemne, cuțitele ascunse la spate și sacoșele pregătite. Fiecare pretinde că vrea să salveze țara. În realitate, discuția a ajuns la împărțirea cărnii.

România a rămas fără guvern, dar porcul este încă în bătătură.

Guiță, consumă, produce datorii și trebuie hrănit zilnic.

Are ministere, agenții, companii naționale, consilii de administrație, autorități, direcții și comitete care supraveghează alte comitete.

Este un animal enorm, crescut timp de 35 de ani cu porumb bugetar, concentrate europene și resturi electorale.

Toate partidele spun că porcul trebuie ”reformat”.

Niciunul nu vine însă cu veterinarul.

Toți vin cu măcelarul.

Slăninuța guvernării

Partea cea mai râvnită este slăninuța: albă, groasă, rezistentă la orice regim de austeritate.

Aici intră ministerele din care se distribuie bani, companiile unde pot fi instalați oamenii de încredere, agențiile care pot găzdui câte un cumnat competent și autoritățile unde independența se măsoară prin distanța dintre sediu și partid.

Când politicienii vorbesc despre „asumarea guvernării”, la această bucată se uită.

Partidele își asumă ministerele, numirile, fondurile și inaugurările.

Facturile, concedierile și eșecurile sunt lăsate în seama grelei moșteniri, a Bruxelles-ului, a războiului, a secetei ori a poporului care consumă mai mult decât produce.

Toți vor slăninuța. Nota de plată rămâne, printr-un admirabil consens național, la cetățean.

Cârnații afumați ai administrației

Carnea proaspătă se strică. Cârnații administrației rezistă generații.

Acolo găsim funcțiile transmise din guvernare în guvernare, sinecurile moștenite și specialiștii care au traversat șapte regimuri fără să lase în urmă vreo urmă de specializare.

România are talentul de a transforma reforma într-o metodă de conservare.

Se desființează o instituție, iar angajații apar într-una nouă.

Se elimină posturile vacante, economisindu-se salarii care oricum nu erau plătite.

Se reduc funcțiile de conducere, iar foștii directori devin consilierii noilor directori.

Siglele se schimbă. Afumătoarea rămâne.

Șoriciul călduț al interimatului

Șoriciul politic este avantajul imediat: o numire, un contract, o hotărâre de guvern, o funcție eliberată la timp pentru o nepoțică talentată.

Se consumă pe loc, cu sare, cu o gură de țuică și cu convingerea că operațiunea este perfect legală.

România are un guvern demis care continuă să administreze țara.

PSD, partidul care a contribuit la doborârea Cabinetului Bolojan, îl reclamă acum la instanță și la Parchet pentru că s-ar comporta ca un guvern cu puteri depline.

PNL acuză PSD că sabotează reformele.

Cotroceniul caută un premier.

Parlamentul caută o majoritate.

Partidele caută vinovați.

Șoriciul însă se răcește. De aici nervozitatea.

În bucătărie se ceartă toată lumea pe Constituție. În bătătură, fiecare încearcă să rupă o bucată.

Sângeretele și caltaboșii

Plângerea penală a devenit prelungirea comunicatului de presă prin alte mijloace.

Când un partid rămâne fără argumente, descoperă Parchetul.

Când pierde în Parlament, descoperă Curtea Constituțională.

Când îl nemulțumește o decizie, descoperă pericolul pentru siguranța națională.

Politica românească a pierdut capacitatea de a construi majorități, dar și-a perfecționat talentul de a alcătui dosare.

Caltaboșii guvernării sunt contractele, achizițiile, banii împărțiți primarilor și proiectele „strategice”.

Bruxelles-ul vorbește despre reziliență, tranziție și securitate.

Până ajunge finanțarea în județ, ea trebuie tradusă în limba partidului: cine execută, cine semnează, cine inaugurează și cine controlează robinetul.

Ideologia explică discursul. Caltaboșii explică perseverența.

Pomana porcului: PNRR și SAFE

Marea tocăniță se află pe foc.

În ea au intrat miliardele din PNRR, cele 16,68 miliarde de euro din SAFE, infrastructura, energia și industria de apărare.

Intră bani nerambursabili, împrumuturi și datorii pe care le vor plăti generațiile următoare.

Intră reforme promise la Bruxelles și contestate la București.

Intră urgența reală a apărării și reflexul etern al clientelismului.

Bucătarul a fost dat afară. Oaspeții se bat pe polonic. Nota de plată a fost pusă în contul copiilor.

Cine-l taie mai repede?

Porcul nu este România. România este gospodăria.

Porcul este guvernarea construită de partide: supradimensionată, scumpă și incapabilă să trăiască fără contribuția cetățeanului.

El aduce porumbul, repară cotețul și suportă mirosul. La tăiere, este chemat să aplaude măcelarii. Se-alege cu un sfert de ureche, poate.

Interesul național este numele solemn pe care politica românească îl dă porcului după ce s-au înțeles cine îl ține, cine îl taie și cum se împart caltaboșii.

Și jumările, desigur.