Premierul Marcel Ciolacu cinstește memoria lui Kemal Atatürk, părintele națiunii turce, în Ankara

Publicat: 21 mai 2024, 14:17, de Cezar Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Premierul Marcel Ciolacu cinstește memoria lui Kemal Atatürk, părintele națiunii turce, în Ankara

Premierul Marcel Ciolacu vizitează, marți, în jurul orei 14.00, Mausoleul Anitkabir din Ankara, ridicat în onoarea lui Kemal Atatürk, primul președinte al Turciei, unde va depune o coroană de flori.

Premierul român va păstra un moment de reculegere și va semna în Cartea de onoare. Mustafa Kemal Atatürk a fost fondatorul Republicii Turcia și primul său președinte.

Mausoleul este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Ankara, vizitat de foarte mulți români. Din luna iunie, turiștii români vor putea să intre în Turcia doar cu buletinul pe o perioadă de maximum 90 de zile, potrivit unui decret prezidențial semnat de către Recep Tayyip Erdogan.

Premierul Marcel Ciolacu se află într-o vizită oficială în Turcia, unde are întrevederi cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, dar și cu alți înalți oficiali.

Delegația oficială include pe viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Justiției Alina Gorghiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Muncii şi Solidarităţii sociale, Simona Oprescu, președintele ANSVSA, Alexandru Bociu.