Președintele Biden promite că va continua să insiste pentru reglementarea mai strictă a armelor în SUA

Publicat: 30 mai 2022, 21:45, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Președintele Biden promite că va continua să insiste pentru reglementarea mai strictă a armelor în SUA
Joe Biden - Donald Trump

Preşedintele Joe Biden a promis luni că va „continua să insiste” pentru reglementarea mai strictă a armelor de foc în Statele Unite, informează AFP.

Biden a mers duminică la Uvalde, oraşul din Texas unde un adolescent a ucis marţea trecută cu o puşcă semiautomată doi profesori şi 19 elevi cu vârste între 9 şi 11 ani.

Incidente de acest gen au loc periodic în SUA, unde tot mai multe voci susţin că este nevoie de restricţionarea condiţiilor în care o persoană poate să deţină legal arme de foc.

„Am vrut întotdeauna să acţionez în privinţa armelor”, a declarat preşedintele presei, dând asigurări că va insista şi pe viitor asupra subiectului. „Nu are sens să poţi cumpăra ceva ce poate trage până la 300 de gloanţe”, a susţinut el.

Parlamentarii democraţi şi republicani negociază pentru găsirea unui compromis în această problemă, iar Biden nu a reuşit până acum să impună noi reglementări legale. El a precizat luni că nu participă direct la negocieri.

Însă, a adăugat preşedintele, „cred că lucrurile au ajuns atât de grave încât toată lumea devine mai raţională în această chestiune”.

În weekend, în SUA au avut loc alte incidente cu arme de foc, soldate cu patru morţi şi zeci de răniţi, conform evidenţei site-ului de internet Gun Violence Archive. Faptul că a urmat o zi liberă şi luni – Memorial Day, sărbătoare naţională în memoria militarilor căzuţi la datorie – a contribuit la bilanţ, care este în general mai grav cu astfel de ocazii, în special în sezonul cald, arată AFP.

Duminică, la Taft, în statul Oklahoma, un copil a fost ucis în timpul unui festival, iar alţi şapte oameni au fost răniţi, de asemenea cu gloanţe.

Între timp, familiile îndoliate din Uvalde se pregăteau pentru funeralii, care vor avea loc începând de marţi până la jumătatea lui iunie.

Printre primii înhumaţi – Amerie Jo Garza, o fetiţă care tocmai împlinise 10 ani când a fost ucisă.