Prima reacție a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu: Nu știu nimic despre arestarea mea

A apărut și prima reacție a Directorul Romarm, Gabriel Ţuţu, care susţine că nu ştie despre cererea de arestare pe numele lui. 

„Aşteptăm să vedem ce se întâmplă.Nu ştiu (că se cere arestarea mea – n.r.), vedem, vorbim”, a spus Directorul Romarm, Gabriel Ţuţu pentru Antena 3.

Totodată, acesta a decis să nu comenteze cu privire la faptul că procurorii cer arestarea sa.

„Nu comentez deocamdată despre ce decizie se ia”, a replicat Directorul Romarm.

Procurorii DNA au solicitat marţi Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

Citește și: Fostul selecționer Victor Pițurcă a ajuns din nou la DNA

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...