Prima reacție a Simonei Halep după victoria clară în fața Paulei Badosa: „Mi-a lipsit enorm Wimbledon. De abia aștept următorul meci”

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) s-a arătat încântată că a revenit pe arena centrală la Wimbledon.

Jucătoarea română de tenis a învins-o în optimile turneului de Grand Slam pe iberica Paula Badosa (24 de ani, locul 4 WTA), scor 6-1, 6-2.

Mi-am dorit să fiu aici (n.r. – pe arena centrală) astăzi. Cred că am făcut un meci bun. Badosa joacă foarte bine, este greu să bați. Mi-a plăcut foarte mult să revin pe arena centrală, în fața acestor spectatori nemaipomeniți, care mereu mă susțin. E o plăcere!

Nu m-am gândit că n-am pierdut niciun set. Sunt mulțumită de cum joc în turneu, în fiecare zi e mai bine. De abia aștept următorul meci, sper să joc la fel de bine precum astăzi.

Mi-a lipsit enorm Wimbledon, joc pentru prima dată în ultimii trei ani. A fost minunat să joc, am fost mai emoționată ieri decât astăzi. Arena centrală este extraordinară, încerc să joc cât mai bine aici”, a spus Simona Halep, într-un interviu pentru Eurosport.

În runda următoare la Wimbledon, Simona Halep va juca împotriva învingătoarei din partida Amanda Anisimova (SUA, 20 de ani, locul 25 WTA) – Harmony Tan (Franța, 24 de ani, locul 115 WTA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Corupție și afaceri de tip cartel la ANSVSA. Păle ar fi...

Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe...

Augustin Oancea, cel mai ”deștept băiat” din pandemie! A participat singur...

Dispariția din piață a celui mai deștept băiat din energie, Bogdan Buzăianu, legat ombilical de curentul ieftin de la Hidroelectrica, a făcut loc pe...