Primăriţa care refuză interdicția totală a „păcănelelor“, în timp ce alte orașe le declară război
Modificarea legislației privind jocurile de noroc de către Guvernul Bolojan a generat un val de reacții contrastante în rândul administrațiilor locale din România. În timp ce mai mulți primari din țară au anunțat măsuri radicale pentru eliminarea sălilor de joc din comunitățile lor, primarul Sibiului, Astrid Fodor, adoptă o poziție nuanțată, argumentând că reglementarea strictă este preferabilă unei interdicții care ar putea împinge activitatea în zona neagră, potrivit Antena 3 CNN.
Primăriţa: „Mai bine controlat decât mascat”
Edilul Sibiului consideră că o interdicție „a priori” nu reprezintă soluția optimă pentru gestionarea acestui fenomen economic și social. Într-un punct de vedere oficial, aceasta a subliniat importanța menținerii activității într-un cadru legal care să permită monitorizarea constantă de către autorități.
„Din punctul meu de vedere, ca primar, nu cred că este cazul să interzicem a priori desfăşurarea acestei activități economice. Jocurile de noroc au existat şi vor exista întotdeauna, iar aceste localuri, decât să funcționeze sub alte forme, mascat, mai bine să îşi desfăşoare activitatea într-un cadru care poate fi controlat de autoritatea publică locală, după anumite reglementări clar stabilite, în acord cu specificul și realitățile fiecărei localități”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Totuși, primăria urmează să realizeze o evaluare amănunțită a situației din teren pentru a pune bazele unui nou Regulament local.
„Trebuie ținut cont și de faptul că aceste localuri sunt licențiate de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc din Ministerul Finanțelor, fiind vorba de o activitate legalizată. Sigur că este necesară o mai bună organizare a funcționării lor, atât din punct de vedere al locațiilor în care sunt situate, al orarului și al altor criterii. Deoarece până acum Primăria nu a avut atribuții în autorizarea acestora, în primul rând trebuie să evaluăm situația reală, din teren, a fiecăruia. În acest demers vom analiza datele și vom purta discuții cu consilierii locali, pentru a lua cea mai bună decizie, care va fi cuprinsă într-un Regulament local”, a mai explicat Astrid Fodor.
Slatina, Brăila și Vaslui: Primarii care vor orașe fără jocuri de noroc
La polul opus, edilii din alte municipii importante au anunțat deja pași concreți pentru eliminarea acestor stabilimente. Mario De Mezzo, primarul din Slatina, a declarat că va promova o hotărâre de Consiliu Local pentru interzicerea totală a activităților de jocuri de noroc, procesul urmând să fie unul gradual, pe măsură ce autorizațiile actuale expiră.
În Brăila, primarul Viorel Marian Dragomir invocă dramele sociale din spatele dependenței. Acesta a precizat că dorește interzicerea „păcănelelor” pentru „familiile și viețile distruse, pentru copiii care cresc în lipsuri din cauza dependenței părinţilor”.
. O viziune similară are și Lucian Braniște, primarul din Vaslui, care avertizează că în spatele luminilor colorate se ascund „povești cu familii afectate, datorii, dependență şi suferinţă”, conform declarației sale.
Restricții zonale în Miercurea-Ciuc și Târgoviște
Există și primari care mizează pe o eliminare selectivă din zonele sensibile. Korodi Attila, primarul din Miercurea-Ciuc, propune interzicerea sălilor în cartierele rezidențiale, în timp ce Daniel Cristian Stan, edilul din Târgoviște, vizează eliminarea lor din condominii, de la parterele blocurilor și din apropierea școlilor sau spitalelor.
Psihoterapeutul Mihai Copăceanu salută aceste inițiative, considerându-le vitale pentru sănătatea socială a României.
„Este una dintre cele mai de impact decizii în ultimii ani cu privire la jocurile de noroc. (…) O astfel de măsură va avea efect asupra sute de mii de români și asupra familiilor lor, în modul că va salva vieți, relații, căsnicii, nu doar economic cât și din punct de vedere social şi uman. Apelul meu direct este către toți primarii din România, care dacă au anumite îndoieli, îi rog să se consilieze cu specialiştii în psihiatrie, psihologie şi adicții, să se întâlnească cu familiile celor afectați și atunci să adopte măsuri cu impact asupra comunității. Ei au posibilitatea de a salva vieţi”, a declarat psihoterapeutul Mihai Copăceanu, pentru Antena 3 CNN.