Primul vaccin anti-cocaină, inventat de cercetătorii brazilieni

Publicat: 10 apr. 2024, 10:02, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Primul vaccin anti-cocaină, inventat de cercetătorii brazilieni

Cercetătorii brazilieni speră să ajute persoanele consumatoare de cocaină cu un vaccin, care ar putea să reducă riscul de dependență de acest drog. Vaccinul conține cocaină și, potrivit specialiștilor, el trebuie folosit combinat cu terapie.

Vaccinul blochează senzația de plăcere

Calixcoca ajută persoanele dependente să producă anticorpi care împiedică drogul să acționeze asupra creierului”, explică psihiatrul Frederico Garcia, coordonatorul echipei de cercetători de la Universitatea Federală din Minas Gerais (UFMG).

Concret, acest vaccin își propune să blocheze senzația de plăcere pe care o induce cocaina, atunci când acționează asupra unei zone a creierului cunoscută sub numele de „circuitul recompense”. Vaccinul întrerupe acest ciclu care duce la consumul compulsiv și astfel reduce dependență. Vaccinul „crește șansele” de a prelungi abstinența celor care doresc să renunțe la acest drog, explică cercetătorul.

Evident s-a pus întrebarea dacă un vaccin cu cocaină nu ar crește riscul de supradozaj. Hanspeter Eckert, terapeut la o asociație de terapie pentru consumatorii de droguri din Berlin, salută apariția unui vaccin, dar  nu exclude posibilitatea acestui risc.

Echipa psihiatrului Garcia a efectuat testarea vaccinului pe șobolani și rezultatele ar putea permite trecerea la testarea pe oameni. „Dacă testele clinice vor arăta că este eficient şi dacă va fi aprobat de autoritatea de reglementare în domeniul sanitar, Anvisa, acesta va fi primul vaccin anti-cocaină şi chiar anti-drog din lume, utilizat ca medicament”, a declarat Frederico Garcia.

”Nu este un panaceu”
Vaccinul nu este destinat utilizatorilor ocazionali de cocaină și chiar dacă testele sunt concludente, totuși ”nu este un panaceu”.

 În paralel, și cercetătorii din SUA lucrează la un vaccin contra cocainei.

Cocaina este extrasă din frunzele de coca.

Consumul acestei substanțe provoacă o dependență psihică severă și leziuni la nivelul unor organe. Sevrajul este asociat cu  stări de depresie, frisoane, transpirație abundentă, dureri musculare, insomnie etc.

În prezent, consumul de cocaină este la un nivel record. Brazilia este a doua țară din lume cu cel mai mare consum de cocaină, după Statele Unite. În Europa, cocaina este al doilea cel mai consumat drog, după canabis.