Produsul tradiţional „Cârnaţi din topor din Vâlcea”, demersuri pentru obţinerea protecţiei europene

Publicat: 17 mart. 2024, 14:37, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Produsul tradiţional

Asociaţia Producătorilor Tradiţionali, Meşteşugari şi Artizani Vâlcea a început demersurile pentru înscrierea produsului „Cârnaţi din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicaţiilor geografice protejate.

Documentaţia pentru produsul tradiţional „Cârnaţi din topor din Vâlcea” şi caietul de sarcini au fost depuse în data de 12 martie 2024 la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„După depunerea documentaţiei la Ministerul Agriculturii, urmează procedura de evaluare a conformităţii dosarului de înregistrare, iar în cazul în care vor fi solicitate completări, acestea se vor depune în cel mult 30 de zile. Dosarul va fi publicat pe site-ul ministerului pentru o perioadă de opoziţie naţională de 60 de zile, iar după acest termen, produsul „Cârnaţi din topor din Vâlcea” devine automat protejat pe teritoriul naţional până la înregistrarea acestuia la nivel european. Ulterior, România va depune cerere la Comisia Europeană (CE) pentru dobândirea protecţiei pe sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată (IGP), care va fi înregistrată în sistemul ‘eAmbrosia’. Urmează o nouă evaluare la nivelul Comisiei, apoi perioada de opoziţie europeană de 90 de zile, după care are loc înregistrarea şi publicarea în Jurnalul Oficial al UE”, a declarat Ionuţ Diaconeasa, consilier în Ministerul Agriculturii.

„Cârnaţii din topor din Vâlcea” sunt făcuţi tradiţional după reţete vechi de o sută de ani, cu materie primă şi ingrediente din arealul geografic delimitat, care include şapte comune din judeţul Vâlcea: Mihăeşti, Ocnele Mari, Frânceşti, Popeşti, Roeşti, Lăpuşata şi Roşiile.

Produsul este atestat tradiţional la MADR sub brandul „Ca Altădată” deținut de producătorul Avi-Giis din Vâlcea, care face parte din grupul aplicant.

De unde vine numele de „Cârnaţi din topor”

Ceea ce este special la acești „Cârnaţi din topor”, după cum spune, preşedintele asociaţiei vâlcene, Florin-Felix Gigîrtu, este faptul că materia primă este carne tocată manual, cu satârul. „Ideea este că dacă toci altfel sau cu altceva se schimbă gustul cărnii”, spune preşedintele asociaţiei.

De asemenea, sarea folosită la prepararea cârnaţilor, care provine numai de la Salina Ocnele Mari, în timp ce afumarea la rece şi la cald se face numai cu lemn de fag. Se mai folosesc și condimente, toate naturale, precum usturoi, cimbru şi piper, pe lângă sarea de la Ocnele Mari.

Un alt produs tradiţional atestat la MADR, tot sub brandul „Ca Altădată”, pe care asociaţia intenţionează să depună în perioada următoare documentaţia la minister pentru înregistrare europeană este „Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”.

În prezent, producătorul brandului „Ca Altădată” are 13 produse atestate tradiţional de către Ministrul Agriculturii, produse specifice şi reprezentative pentru zona Olteniei de sub munte şi în special pentru zona Vâlcea.

România are atestate la nivel naţional 765 de produse tradiţionale, cele mai multe fiind cele din carne şi produse din carne (309), lapte şi produse din lapte (140), legume şi fructe (124), pâine, produse de panificaţie şi patiserie (120), peşte (30) și băuturi (35).

La nivel european, România are recunoscute şi protejate 13 produse, din care 11 cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP).