Prof. univ. dr. Daniel Coriu: Majoritatea medicilor din România suferă de burnout din cauza volumului de muncă foarte mare

Publicat: 22 iun. 2023, 22:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Prof. univ. dr. Daniel Coriu: Majoritatea medicilor din România suferă de burnout din cauza volumului de muncă foarte mare

Prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, subliniază că ”burnout are o consecinţă directă asupra actului medical, în timp ce ”36% din medicii României sunt în stare de burnout nivel ridicat şi foarte ridicat”.

”Sindromul de burnout este o problemă destul de răspândită în România în medicină şi nu numai în România. Volumul de muncă foarte mare, sarcini multe, presiunea timpului, încărcătură emoţională şi decizii dificile care trebuie luate imediat. (…) Burnout are o consecinţă directă asupra actului medical. (…) 36% din medicii României sunt în stare de burnout nivel ridicat şi foarte ridicat. Ridicat 32% şi foarte ridicat 4%. 58% acuză epuizare fizică. (…) 47% din tinerii medici au burnout la nivel înalt şi foarte înalt”, a precizat prof. univ. dr. Daniel Coriu, la o conferinţă de presă.

Președintele Colegiului Medicilor din România subliniază că anestezia terapie-intensivă, medicina de urgență, oncologia și hemato-oncologia, pediatria și chirurgia sunt specialitățile cu cel mai mare risc provocat de fenomenul burnout.

În legătură cu situația medicilor din punct de vedere al numărului, prof. univ. dr. Coriu a declarat că nu stăm foarte rău, comparativ cu media europeană, dar avem o probleme în privința repartiției acestora, existând un deficit major în mediu rural.

„În România, în mai, aveam 55.622 de medici. (…) 55.600 la o populaţie a României de 19 milioane ar însemna undeva un procent de 2,9 medici la 1.000 de locuitori. Cee ce nu ar fi foarte rău faţă de media europeană, care este undeva între 3 şi 3,5. Dacă ne uităm la repartiţia acestor medici, vedem că cea mai mare parte sunt concentraţi în zonele universitare. Vedem Bucureştiul care are 7 medici la 1.000 de locuitori. (…) Vedem Dolj, Timiş, Cluj, Iaşi care au între 4 şi 6 medici la 1.000 de locuitori. Avem Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Mureş, Constanţa care au între 2 şi 4 medici la 1.000 de locuitori. 24 de judeţe au între 1 şi 2 medici la 1.000 de locuitori. Două judeţe, Ilfov şi Călăraşi, care au sub un medic la 1000 de locuitori”, a transmis prof. univ. dr. Coriu.

În ceea ce privește vârsta medicilor, 68% dintre medici au între 28 şi 55 de ani. Situația este alarmantă în ceea ce priveşte medicina de familie, unde  peste 50% dintre medici au vârste peste 60 de ani.