Programele IMM Invest și AgroInvest se prelungesc până la 30 iunie 2022

Publicat: 26 oct. 2021, 16:32, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Programele IMM Invest și AgroInvest se prelungesc până la 30 iunie 2022

IMM Invest, cel mai mare program pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dar și subprogramul AgroInvest se prelungesc până la 30 iunie 2022 cu acordul Comisiei Europene, a anunţat Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

„Cifrele arată impactul fiscal, dar vreau să menţionez că, totodată, atât AgroInvest, cât şi programul IMM Invest reprezintă cel mai mare parteneriat public-privat din România. Este vorba despre Guvernul României împreună cu întreg sistemul financiar-bancar din România. În acest moment, avem convenţii cu toate instituţiile financiar-bancare din România în cadrul acestui program. Am şi o veste bună: Comisia Europeană a aprobat prelungirea până la 30 iunie 2022 a programelor acestei scheme de ajutor în cadru temporar de stat, schemă care cuprinde cele două programe – Programul IMM Invest şi subprogramul AgroInvest”, a declarat Dumitru Nancu.

Anul trecut, Fondul a acordat 92.241 garanții, cu o valoare de garantare de 20,78 miliarde lei,ceea ce reprezintă undeva la 30% din valoarea garanțiilor acordate de FNGCIMM în 18 ani de activitate.

Realocare de fonduri

Până în prezent, prin IMM Invest au fost acordate 40.000 de garanţii, iar plafonul financiar alocat acestei scheme, în valoare de 15 miliarde de lei, a fost epuizat.

Din cele 15 miliarde alocate pentru IMM Invest, un miliard reprezenta bugetul pentru AgroInvest. Acesta a fost, însă, practic triplat datorită cererilor mari primite din partea fermierilor. Până la sfârşitul lunii, se va face o realocare între instituţiile financiare care au cheltuit plafonul alocat şi cele care mai au sume disponibile.

„Programul IMM Invest 2021 are alocat, la acest moment, un plafon de garantare de 15 miliarde lei, din care un miliard pentru AgroInvest. Cererea foarte mare pentru acest program a făcut ca Guvernul să reacţioneze rapid la nevoia fermierilor şi astfel în acest moment s-a triplat, practic, plafonul. Avem, solicitări de 2,7 miliarde lei, iar diferenţa de 12,3 miliarde lei a rămas plafon pentru IMM Invest. Plafonul de 15 miliarde de lei a fost epuizat. Urmează ca la sfârşitul acestei luni să facem o realocare între instituţiile financiare care au cheltuit plafonul alocat şi cele care mai au plafon. În acest moment, sunt patru instituţii financiar-bancare care au epuizat plafonul alocat şi au solicitat o creştere”, a precizat Dumitru Nancu.