Programul Prima mașină 2022, care sunt condițiile de creditare și cât este avansul la bancă

Publicat: 20 feb. 2022, 07:30, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Programul Prima mașină 2022, care sunt condițiile de creditare și cât este avansul la bancă

Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, „Prima mașină”, este disponibil și în 2022. Prin acest program se pot cumpăra trei tipuri de mașini: clasice, hibride și electrice.

Valoarea garanției statului poate fi de maximum 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile și comisioanele. La acest program se pot înscrie tinerii cu vârsta peste 18 ani.

În cazul în care se dorește cumpărarea unei mașini clasice, cu sistem de propulsie termic (cu motor de ardere internă), având un preț de achiziție de maximum 50.000 de lei, plus TVA, beneficiarul va trebui să aibă pregătit un avans de 5% din valoarea autoturismului.

Pentru un autovehicul hibrid, având un preț de achiziție de maximum 100.000 de lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minimum 25% din prețul de achiziție al autoturismului.

Dacă cineva dorește să cumpere un autoturism electric hibrid (plug-in), prețul de achiziție este de maximum 150.000 de lei, la care se adaugă TVA, trebuie să aibă bani puși de-o parte pentru avans, minimum 30% din valoarea mașinii.

Garanțiile se acordă în limita plafonului alocat finanțatorilor și în funcție de criteriile specifice prevăzute în normele și procedurile interne de creditare ale instituțiilor de credit și în normele de garantare ale FNGCIMM.

Garanția emisă de FNGCIMM este expresă, irevocabilă și necondiționată, plătibilă la prima cerere scrisă a instituției finanțatoare.