Proiectul de lege 5G îi aduce la disperare pe operatorii de telecomunicații. Orange, Vodafone, Telekom și Digi consideră că se poate distruge tot ce s-a construit în ultimii 20 de ani

Ediția a 25-a a Zilei Comunicațiilor a inclus un panel în care s-au adunat toți operatorii majori de telecomunicații din România. Aceștia și-au expus punctul de vedere asupra proiectului de lege 5G în forma finală, cea care a plecat către Parlament pentru dezbateri.

Și toți au arătat că proiectul de lege este greșit, așa cum au declarat și în ultimele luni, în perioada dezbaterilor publice. Ba chiar mai mult, ar putea distruge tot ce s-a construit în ultimii 20 de ani în această industrie, atât de importantă acum pentru România.

„Este nevoie de claritate în definirea echipamentele care pot fi folosite pentru rețele 5G, lucrurile nu pot fi lăsate într-o zonă gri. Acum sunt zone neclare, în care se amestecă partea de 5G cu alte lucruri, sunt elemente nedefinite. Nu înțelegem de ce 5G trebuie să intre peste rețelele 4G și 3G, pentru că sunt lucruri diferite. Iar dacă trebuie schimbate și acestea trebuie văzut cine suportă costurile. S-au făcut niște investiții în momentul în care nu exista acest context. În Statele Unite, guvernul a pus banii pentru schimbare, adică a spus: vrem să schimbăm echipamentele, acestea sunt fondurile. Sau limitezi la părțile esențiale, dar care trebuie foarte bine definite. Noi nu știm dacă ce urmează să investim va fi recuperat sau nu”, a declarat Valentin Popovici, vicepreședinte al RCS&RDS, care operează Digi Comunicații.

„Am avut mai multe luări de poziție prin Asociația Operatorilor Mobili din România cu autoritățile referitor la proiectul de lege 5G. Cred că indiferent de forma concretă pe care o va avea acest act normativ, este foarte important ca lucrurile să fie predictibile. După ce actul va fi finalizat, este important ca până la organizarea licitației 5G, operatorii să aibă un termen rezonabil de a-și pregăti business-case-urile pentru că sumele cu care vor veni la licitație trebuie aprobate de companiile mamă, sunt discuții care durează. Și atunci trebuie un act normativ care dă predictibilitate pe termen lung și dă timp pentru pregătirea planurilor legate de investițiile în 5G”, spune Florina Tănase, Director Juridic şi Relaţii ale Companiei la Telekom România.

„În ceea ce ne privește pe noi ca industrie, anul 2021 este cel în care se vor lua multe decizii care pot ajuta sau pot afecta industria. Și să nu uităm că industria ne-a arătat anul trecut că este o infrastructură de care depinde economia și care a făcut față de brio la criza de anul trecut. Va conta felul în care se vor lua deciziile, atât pentru elementele legislative, pentru licitația de spectru și pentru felul în care vor fi alocate fondurile și vom reuși să conectăm ruralul, pentru că noi vorbim de 5G, dar nu avem acoperire 4G în toată zona rurală și va mai dura 2-3 ani până când tot ruralul va avea același acces decent la rețea așa cum are urbanul. N-aș vrea să uităm de decalajul ăsta și de faptul că sunt mulți oameni și copii care nu au acces la 4G. Dar ce voiam să spun este că 2021 este un an critic, foarte important și felul în care se vor lua deciziile, decizii cumpătate, nu până mâine schimbăm cutare lucru, decizii care ar putea dărâma tot ce s-a construit în România în ultimii 20 de ani în această industrie. Sunt atât de multe zone gri încât mi-a teamă că ne îndreptăm către drumul de întoarcere”, arată Cătălin Buliga, Chief Technology Officer la Vodafone România.

„Din punct de vedere legislativ avem niște puncte importante în fața noastră, codul comunicațiilor, legea securității 5G și licitația de spectru. Noi ne dorim, la fel ca ceilalți operatori, predictibilitate și claritate în aceste legi”, declară Dorin Odațiu, Public Affairs, Partnerships and Wholesale Director la Orange România.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...