Propunere de stabilire în Italia; cine cumpără casă și trăiește acolo, primește 5.000 de euro, cine face și o afacere, ia 10.000 de euro

Publicat: 29 aug. 2022, 07:31, de Nina Marcu, în SOCIAL , ? cititori
Propunere de stabilire în Italia; cine cumpără casă și trăiește acolo, primește 5.000 de euro, cine face și o afacere, ia 10.000 de euro

Știu, avem morți prin cimitire. Dacă altceva nu ne mai ține prin țara noastră, având în vedere toate câte sunt și, cum e vorba aia, se mai fac, măcar mormintele alor noștri ne sunt legate de pulpana sufletului.

Dar, câteodată, parcă sunt de luat în calcul și ofertele de a ne duce să trăim și să locuim altundeva. Uite, italienii vin mereu cu propuneri de locuit pe plaiurile lor. Pentru că sunt tot mai multe sate și orașe în care are loc un adevărat exod, în care depopularea se întinde ca râia, în care, pentru a nu rămâne locurile goale, încearcă să atragă alți oameni.

Explicația pentru cei care pleacă e că sunt departe de marile orașe, că nu sunt locuri de muncă și că nu au cine știe ce perspective sociale și culturale. Pentru aceste orașe, așa-numitele „municipali marginale”, Departamentul pentru Politici de Coeziune alocă sprijin economic care poate stimula repopularea acestora.

Este valabil și pentru Celle di Bulgheria, un orășel din Cilento, din provincia Salerno. Autoritățile de aici au lansat un proiect menit să atragă oamenii de peste tot din lume și să-i facă să se stabilească în localitate. Cei care cumpără o casă în Celle di Bulgheria și își stabilesc aici reședința principală primesc 5.000 de euro bonus. De asemenea, sunt sprijinite și activitățile comerciale, cei care doresc să-și deschidă ceva de interes în localitate primind 10.000 de euro.

Dacă vă interesează oferta, puteți să trimiteți cerere până pe 9 septembrie 2022. Cererea – în format Pdf – se trimite la adresa de e-mail protocol@pec.comunecelledibulgheria.it sau este dusă la Biroul de Protocol al Municipiului Celle di Bulgheria.

Celle di Bulgheria, prescurtată și Celle Bulgheria, este o localitate din provincia Salerno din regiunea Campania din sud-vestul Italiei. Celle di Bulgheria are aproximativ 1800 de locuitori și este situată la est de Poderia și la nord de Buonanotte.

Sunt sigură că v-a sărit în ochi, la denumire, Bulgaria. Să vedem ce zic înscrisurile vechi despre asta. Cică pe vremea ducelui Romoaldo de Benevento, în 680, o colonie de bulgari, condusă de prințul lor, Alzeco, a ajuns în ducatul Benevento și a cerut pașnic să se poată stabili în teritoriu. Ducele Romoaldo a fost de acord să se stabilească în locurile pustii din jurul Cepino, Isernia și Boviano. Prințul și-a asumat titlul de administrator, de ofițer al ducelui. Există știri că și în secolul al VIII-lea bulgarii și-au păstrat naționalitatea vorbind limba lor, dar și latina.

Cercetările recente arată că bulgarii, cu permisiunea ducelui Romoaldo, s-au stabilit și în zona Paestum, de unde au trecut dincolo de Alento, punând bazele unei comunități pe un munte care, mai târziu, a luat numele țării de unde veneau bulgarii: Monte di Bulgheria. Se spune că unii bulgari au fost liberi, întemeind și o mânăstire la locul de campare, dar unii au fost sclavi la bogații italieni – care, pe vremea aia nu se numeau italieni, ai vremii. Ei erau folosiți la toate muncile, dar mai ales în construcții, pentru că se pricepeau la zidărit și dulgherit.

Localitatea bulgarilor a fost întâi cătun, apoi ridicată la rang de reședință municipală.