Protest AUR: Circulaţia rutieră este blocată în zona Pieţei Universităţii

Circulaţia rutieră a fost blocată duminică, în zona Pieţei Universităţii, de cele câteva mii de persoane care vor pleca într-un marş de protest spre Piaţa Victoriei.

Potrivit AUR, manifestaţia este autorizată de către autorităţile municipale şi va începe la ora 14,00, cu intonarea Imnului Naţional, iar la ora 15,00, coloana de protestatari va pleca spre Piaţa Victoriei şi se va opri în faţa Guvernului (ora 16,00).

AUR mai precizează că protestul se va încheia la ora 24,00.

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, deputatul George Simion, a declarat, joi, că nu doreşte politizarea „într-un fel sau altul” a mitingului de duminică, făcând apel la participanţi să nu se lase provocaţi şi să se delimiteze atunci când există „un semn de violenţă”.

„Vor veni mulţi români din diaspora la mitingul de duminică, ce nu este al unui partid, nu este mitingul AUR. Vreau să fac un apel la toţi membrii şi simpatizanţii noştri să nu vină cu însemne de partid, să nu vină cu sigla AUR. Alături de noi vor participa şi alte şase formaţiuni politice neparlamentare, vor participa şi organizaţii neguvernamentale şi sindicate şi patronate şi membri ai unor sindicate şi patronate. Aşa că apelul meu este de a nu politiza într-un fel sau altul. Dorinţa noastră, a celor care am anunţat desfăşurarea acestui protest (…), e de a nu exista discursuri, de a nu exista încercări de a prelua aceste nemulţumiri ale străzii. E datoria noastră ca opoziţie să fim în stradă lângă români, însă nu dorim să politizăm această mişcare. (…) Apelul nostru este ca totul să se desfăşoare paşnic şi oriunde există un semn de violenţă participanţii să se delimiteze. Vom rămâne în stradă până când situaţia se va rezolva. (…) Dar, protestul ăsta nu este despre AUR, nu este despre George Simion, protestul este despre românii simpli, care nu au cum să treacă peste această iarnă”, a afirmat Simion, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, protestele vor continua şi în zilele următoare, „dacă e nevoie”, ca ultimă formă prin care se poate determina Guvernul să ia măsurile necesare.

„Nu vom pleca acasă, odată ce ne adunăm duminică, vom protesta mai departe şi în zilele următoare, zi de zi, dacă e nevoie, pentru că e ultima formă prin care putem determina Guvernul să ia unele măsuri necesare, să oprească nivelul dobânzii care, odată cu creşterea ROBOR, a devenit foarte mare, să revină la o piaţă reglementată, să demită o parte din miniştri, care s-au dovedit absolut incompetenţi şi, desigur, premierul Ciucă să plece acasă”, a menţionat Simion.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...