Raed Arafat: Restricțiile sunt impuse pentru că nu ne-am vaccinat destui

Șeful DSU, Raed Arafat, spune că fiecare român care se vaccinează face un pas pentru limitarea pandemiei și că doar prin vaccinare pot fi evitate noi restricții.

Raed Arafat se află la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor, unde administrează vaccinuri în cadrul maratonului de vaccinare din Capitală.

 „Ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulțumesc celor care vin să se vaccineze, nu numai aici, ci peste tot în țară. S-a dovedit că chiar dacă suntem într-o situație destul de critică, oamenii au înțeles și vin la vaccinare. Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000 pe zi. Este foarte bine și cu toții avem datoria să facem acest lucru și să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate încă”, a spus Arafat.

„Persoanele care au dubii să pună întrebări, să le răspundem de ce este bine să se vaccineze. Important e că asta este unica soluție ca să nu se mai repete situația în care ne aflăm acum, unica soluție pentru a preveni astfel de situații și de a se proteja fiecare pentru viața lui și a celor din jurul lor”, a adăugat el.

„Fiecare persoană care se vaccinează face un pas înainte pentru toți. Fiecare persoană contează, fiecare poate contrbui(…)Vaccinarea e soluția optimă de prevenire și de a evita să ajungi la ATI sau să-ți pierzi viața”, a sublinat șeful DSU.

El a adăugat că „restricțiile sunt impuse pentru că până acum nu ne-am vaccinat destui”.

„Dacă eram vaccinați destui ca în alte țări europene, la 70-80%, nu ajungeam în această situație și nu erau necesare măsurile luate. Ca să evităm să le luăm altă dată și să facem ca această problemă să dureze cât mai puțin, cât mai mulți oameni trebuie să se vaccineze. Le mulțumesc celor care s-au convins că trebuie să facă asta”, a spus el.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...