Reacții la moartea lui Ivan Patzaichin: „Rămas bun, Ivan! Pentru noi ești nemuritor!”, „Rămas bun, amirale”!

Lumea sportului românesc a primit cu durere vestea decesului legendarului campion român Ivan Patzaichin. Președintele COSR, Mihai Covaliu și Ministerul Tineretului și Sportului au transmis mesaje de condoleanțe.

Ivan Patzaichin e o legendă nemuritoare a sportului românesc și mondial. Pentru noi, Ivan e Campionul dintre Oameni și Omul dintre Campioni. Ivan a fost un CampiOm, o poveste fără sfârșit a sportului românesc”, a transmis Mihai Covaliu, președinte Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care a mai adăugat:

E datoria noastră să îi păstrăm vie memoria, să le spunem celor care vor veni să practice sport că totul e posibil atunci când te dăruiești, te pregătești și crezi în tine. Că poți vâsli cu inima atunci când pagaea se rupe, că trebuie să dai înainte să primești și că nu e nimic mai înălțător decât să îi ajuți pe alții să ajungă campioni. Aceasta este povestea lui Ivan, plecat din Deltă, de la Mila 23, să devină campion. Și a reușit. Rămas bun, Ivan! Pentru noi ești nemuritor!

În aceași notă, și pagina Ministerului Tineretului și Sportului a transmis un mesaj de condoleanțe:

Un mare campion, un erou al României și al sportului românesc, a plecat astăzi dintre noi. Ivan Patzaichin, multiplu medaliat și campion olimpic și mondial, un sportiv de o modestie, decență, discreție și înălțime morală nemăsurate, urcă spre cer și lasă o nesfârșită tristețe în sufletele celor care l-au admirat și iubit. Cuvintele sunt mici pentru sentimentele care ne copleșesc la despărțirea de acest mare om și simbol al României. Ivan Patzaichin a fost dovada că diferența, inclusiv în sport, o face caracterul și va rămâne un reper de neînlocuit. Condoleanțe familiei îndurerate!

„Cel mai mare canoist de pe planetă!”

Preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, decedat la vârsta de 71 de ani, a fost „cel mai mare canoist de pe planetă al tuturor timpurilor”.

Ivan a fost cel mai mare canoist de pe planetă al tuturor timpurilor. Nu încape discuţie, este de departe cel mai mare. Are cele mai multe medalii şi la simplu, şi la dublu, şi în vremurile vechi, şi în vremurile noi. Oricum o luăm, Ivan Patzaichin a fost cel mai mare. Şi aşa va rămâne„, a spus preşedintele FRKC.

Pierderea este enormă pentru întreg sportul românesc. Plecarea lui Ivan lasă un gol imens în sufletul tuturor, mai ales în sufletul nostru, al celor care l-am cunoscut şi am avut privilegiul să lucrăm cu el. Nu numai că niciodată nu va mai avea România un alt Ivan Patzaichin, dar nu va mai avea nimeni pe planetă un Ivan. Şi îmi asum când spun asta„, a adăugat Ioan Bîrlădeanu.

Hagi și Popescu: „Rămas bun, amirale”!

Foştii fotbalişti Gheorghe Popescu şi Gheorghe Hagi, au dat publicităţii un mesaj comun, prin intermediul paginii de Facebook a clubului Farul, după decesul prietenului lor, Ivan Patzaichin.

„Rămas bun, amirale! Din păcate, România a pierdut astăzi una din cele mai mari legende ale sportului, unul din cei mai mari ambasadori ai ţării, <amiralul flotei româneşti>, Ivan Patzaichin. A fost o mândrie, o bucurie să te cunoaştem! Ivan Patzachin a fost şi va fi mereu un model de cum se construieşte succesul: dăruire, voinţă, profesionalism. Rămas bun, prietene!”, se arată în mesajul semnat de Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanţa, şi Gheorghe Popescu, preşedinte Farul Constanţa.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile participante la programul Noua Casă au propus o majorare semnificativă a plafonului de creditare, de la 70.000 de euro la 120.000 de euro,...

Turcii câștigă încă un contract pentru autostrăzile patriei! 

Companiile din Turcia continuă să acapareze contracte pe marile șantierele ale patriei. Și fără emoții pentru că se prezintă singure la licitații. Directorul General...