Real, experimentat, competent? Ce presupune „profesia” de șerpaș

Publicat: 25 mart. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Real, experimentat, competent? Ce presupune „profesia” de șerpaș

Guvernul Nepalului a început pentru prima dată să emită licenţe pentru ghizii – sau şerpaşii, cum sunt cunoscuţi – care însoţesc alpinişti în escaladările lor pe unele dintre cele mai înalte vârfuri muntoase din lume.

Majoritatea alpiniştilor străini recunosc că nu ar fi fost capabili să escaladeze vârfurile din Himalaya fără ajutorul şerpaşilor nepalezi, al căror număr variază între 1.000 şi 2.000, porivit BBC.

Profesiunea nu a fost, însă, reglementată până acum, iar autorităţile nepaleze din turism au declarat că noile licenţe vor reprezenta o garanţie pentru alpinişti că ghizii lor sunt reali, experimentaţi şi competenţi. Prima persoană care va primi licenţă de profesare ca şerpaş este celebrul ghid nepalez Kami Rita Sherpa, care a escaldat Everestul de 24 de ori.

Ceea ce reprezintă un record absolut.

Se pregătesc toată viața pentru așa ceva

Dacă nu știați, aceasta e o „carieră” care presupune multe riscuri. O treime din sutele de oameni care au murit încercând să ajungă pe Everest sunt șerpași. Unii dintre clienții lor sunt dificili, fapt ce implică un comportament aparte din partea șerpașilor.

În plus, nu există certitudini când încerci să ajungi pe cel mai înalt vârf al lumii. Nepalezii care abordează această profesie pot spune că se pregătesc toată viața pentru așa ceva.

Șerpașii îndeplinesc anumite ritualuri înainte de a urca pe Everest, fiindcă acesta este un munte sacru pentru ei. ”Șerpaș” este denumirea unui grup etnic, iar cuvântul în sine înseamnă ”om care vine dinspre răsărit”. 

Una peste alta, un șerpaș cară bagaje, pregătește traseul și taberele, este un fel de „multi-om al muntelui”. Sună frumos, dar e primejdios…