Record la Spitalul ”C.I.Parhon” din Iași: Cinci intervenții de transplant renal într-o săptămână

Publicat: 08 apr. 2022, 18:44, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Record la Spitalul ”C.I.Parhon” din Iași: Cinci intervenții de transplant renal într-o săptămână

Într-o săptămână, medicii de la Spitalul Clinic ”Dr. C.I. Parhon” din Iași au efectuat cinci intervenții de transplant de rinichi, un număr record într-un timp foarte scurt.

„Sunt cinci pacienţi în şapte zile transplantaţi, patru de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, în urma prelevărilor de organe făcute la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Unul dintre primitori este din Galaţi, are 51 de ani, făcea dializă de 3 ani de zile la Galaţi, este cunoscut cu diabet zaharat de tip 1. Aceasta este o boală care se poate complica cu nefropatie diabetică şi este principala cauză care duce la insuficienţă renală”, a declarat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog, purtătorul de cuvânt al Spitalului, pentru Ziarul de Iași.

De altfel, la acest spital se continuă trendul bun consemnat de la începutul anului. Astfel, în primele trei luni și jumătate ale acestui an, au fost realizate 20 de transplanturi renale, în condițiile în care, în 2021, au fost efectuate în total 32 intervenții de acest tip, a anunțat conf. univ. dr. Ionuț Nistor.

Acesta a transmis mulțumiri ”familiilor care au înțeles importanța actului de donare și care, prin gestul lor au modificat major viața pacienților de pe lista de așteptare”.