Record la traseism politic. Fostul parlamentar Eugen Durbacă se va înscrie și în al 14-lea partid

Publicat: 30 iul. 2021, 10:15, de Sorin Costea, în POLITICĂ , ? cititori
Record la traseism politic. Fostul parlamentar Eugen Durbacă se va înscrie și în al 14-lea partid

Fostul senator și deputat Eugen Durbacă deține recordul absolut la traseism politic, după ce de-a lungul carierei sale politice a schimbat mai multe partide, de diferite orientări politice. Și-a început activitatea politică în anii 80, când era directorul Întreprinderii de Utilaj Greu de platforma Combinatului Siderurgic Galați și „la pachet” cu funcția obținea și mandatul de membru supleant al CC al PCR.

În 1992 s-a înscris la Uniunea Stângii Democratice din Galați și a candidat la Primăria Galați din partea Alianței Socialiste, o coaliție a foștilor activiști PCR. A câștigat alegerile, a devenit primar și din cauza faptului că gălățenii au votat un fost activist PCR municipiul Galați a fost numit „orașul roșu”.

După acest început în politica post-decembristă, Durbacă a trecut cu mare lejeritate de la un partid la altul. În ordine cronologică, lista completă a partidelor pe care le-a frecventat este următoarea:

1. PCR; 2. Uniunea Stângii Democratice; 3. Partidul Socialist al Muncii; 4. Partidul Democrat Agrar din România; 5. Partidul Democrat de Centru; 6. PDSR (actualul PSD); 7. Alianța pentru România; 8. PD (datorită prieteniei cu Băsescu – n red); 9. Partidul Umanist Român; 10. Partidul Conservator; 11. ALDE; 12. Pro România; 13. Partidul Puterii Umaniste Social Liberal.

Politica i-a adus lui Eugen Durbacă toate funcțiile publice pe care și le-a dorit: două mandate de primar al Galațiului (1992-2000), un mandat de președinte al CJ Galați (2004-2008), un mandat de vicepreședinte al CJ Galați (2008-2012), un mandat de senator (2012-2016) și un mandat de deputat (2016-2020).

Cu siguranță că se va înscrie și în a 14-a formațiune politică, Partidul Conservator Democrat, înființat în martie 2021 de fiica sa, Roxana Marosy.

Partidul Conservator Democrat (PCD) a fost înființat prin sentinţa civilă nr.13/P/2021 pronunţată în dosarul nr.1492/3/2021 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în şedinţa publică de pe data de 26.03.2021. În acte, sediul noului partid este în Galați, pe Bulevardul Coșbuc nr 116, unde a funcționat televiziunea locală a familiei Durbacă, dar de facto sediul PCD este pe strada Brăilei, unde au mai fost sediile PC, PUR, ALDE, Pro România, PPUSL.

Președintele Partidului Conservator Democrat este Roxana Marosy, dar cu siguranță că tatăl său, Eugen Durbacă, ar putea prelua mandatul de președinte al noului partid, pentru un motiv foarte simplu de înțeles. În întreaga sa carieră politică, Eugen Durbacă a fost nevoit să lucreze cu „lucrul altuia”, adică să se înscrie în partide făcute de alții și acum, la 78 de ani, a cam venit vremea să aibă propriul său partid.