Regina Elisabeta a II-a este o susținătoare a mișcării Black Lives Matter

Publicat: 12 sept. 2021, 08:00, de Eva Mihai, în Internațional , ? cititori
Regina Elisabeta a II-a este o susținătoare a mișcării Black Lives Matter

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și familia regală britanică susțin mișcarea Black Lives Matter, a declarat un oficial al casei regale, apropiat al suveranei, conform The Washington Post.

Informația vine de la Kenneth Olisa, prima persoană de culoare care devine lord-locotenent al regiunii greater London.

 Olisa este reprezentantul direct al suveranei în capitala britanică și spune că problema rasismului a devenit un subiect important de discuție printre membrii familiei regale, mai ales după uciderea lui George Floyd, anul trecut.

„Întrebarea este ce putem face pentru a uni societatea și a scăpa de aceste bariere. Membrii familiei regale cred cu tărie în stabilirea unor valori comune pentru toată națiunea”, a spus Olisa.

Comentariile oficialului vin în contextul în care familia regală încearcă să construiască imaginea unui reprezentant al Marii Britanii multiculturale. Mai mult, reamintim faptul că anul acesta imaginea familii regale britanice a fost pătată de acuzațiile de „rasism” făcute de ducesa de Sussex, soția prințului Harry.

În martie, Meghan Markle, ducesa de Sussex și soția prințului Harry, acuza, fără să dea nume, că un membru al familiei regale a făcut comentarii rasiste la adresa fiului ei, Archie.  În urma acestui interviu, fratele lui Harry, prințul William a răspuns susținând că „familia regală nu este rasistă”.

Autor