Retailerii cer eliminarea rapidă a restricțiilor la accesul în hypermarket-urile din mall-uri, după ce li s-au prăbușit vânzările

Publicat: 28 ian. 2022, 09:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Retailerii cer eliminarea rapidă a restricțiilor la accesul în hypermarket-urile din mall-uri, după ce li s-au prăbușit vânzările

Una dintre temele principale de discuții la întâlnirea de joi dintre premierul Nicolae Ciucă și reprezentanții producătorilor agricoli și ai retailerilor a vizat eliminarea rapidă a tuturor restricțiilor impuse la intrarea în hipermarketurile din mall-uri.

Comercianții s-au plâns că li s-au redus dramatic vânzările, iar, în plus, în aceste condiții nici nu se poate vorbi de o concurență reală între jucătorii din piață.

„Întâlnirea a avut loc în principal la cerea celor de la supermarketuri, în legătură cu restricțiile actuale mai ales în hypermaketurile din mall-uri, care au dus la scăderi dramatice de vânzări și care ne-au adus prejudicii inclusiv nouă, industriei alimentare, dar și fermierilor. S-a discutat pe această temă și s-a ajuns la concluzia că unele restricții trebuie anulate rapid, celelalte sperăm ca până la începutul lui martie să dispară toate și să fie aceeași concurență către toate magazinele și noi, producătorii români să putem crește”, a declarat Sorin Minea, vicepreședintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, pentru AgroTv.

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, joi, cu o delegație a producătorilor agricoli și retailerilor din România. Printre temele abordate s-au mai numărat ultimele evoluții ale pandemiei de COVID-19, efectele creșterii prețurilor pe piața energetică, dar și susținerea producătorilor agro-alimentari.

La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat, Raed Arafat. Din partea producătorilor agricoli și retailerilor au participat Gabriela Mihăilescu, Tiberiu Dănețiu, Cristian Stoicescu, membri ai Consiliului Director Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, George Bădescu, director executiv AMRCR, Mario Crețu, membru în Consiliul Director al Federației Patronale a Rețelelor de Comerț, Julien Munch, Alina Gamauf, Adela Smeu, Monica Constantin, membri AMRCR, Sorin Minea, vicepreședinte al Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Dana Tănase, director executiv al Asociației Române a Cărnii, Vlad Macovei, Asociația Forța Fermierilor, Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.