Rețeta Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, controlat de șeful masonilor: Amenințare, notificare și multă dezinformare, deși a efectuat ilegal, luni de zile, teste COVID 19

Publicat: 14 iun. 2021, 08:52, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Rețeta Spitalului
Radu Ninel Balanescu si Alexandru Ulici

Conducerea Spitalului „Grigore Alexandrescu” a amenințat, printr-o notificare, cotidianul PUTEREA cu procese dacă nu scoatem de pe site articolul privind dezvăluirile despre testele COVID 19, tip RT-PCR, ilegale, deși realitatea este cu totul alta decât cea pe care o susține conducerea spitalului bucureștean.

„Pentru neconformițățile constatate a fost sancționată unitatea sanitară cu amendă contravențională în valoare de 40.000 de lei”

PUTEREA a semnalat recent că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, avându-l ca manager pe medicul Alexandru Ulici, dar condus, în realitate, de ani de zile, de șeful masonilor din România, directorul medical Radu Ninel Bălănescu, a efectuat ilegal anul trecut, timp de vreo patru luni, teste COVID 19 de tip RT-PCR (https://www.puterea.ro/exclusiv-scandal-urias-in-sanatate-spitalul-controlat-de-seful-masonilor-din-romania-a-efectuat-ilegal-luni-de-zile-teste-covid-19/).

Fapt pentru care, Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) a sancționat spitalul condus de facto de Radu Ninel Bălănescu, șeful Marii Loji Naționale din România (MLNR) cu amendă de 40.000 de lei.

Numai că managerul spitalului Alexandru Ulici susține că „SCUC „Grigore Alexandrescu” nu a fost amendat de către DSPMB cu suma de 40.000 lei așa cum eronat reiese din articolul publicat”.

Dar, adresa DSPMB din 03.12.2021 (vezi documentul în facsimil) îl contrazice pe acesta, precizându-se, negru pe alb, că „Pentru neconformițățile constatate a fost sancționată unitatea sanitară (nr. Spitalul Gr. Alexandrescu) conform HG 857/2011, art.3, lit.e, cu amendă contravențională în valoare de 40.000 de lei și a fost interzisă activitatea de testare RT-PCR până la obținerea Autorizației Sanitare de Funcționare pentru laboratorul de biologie moleculară”.

Ministerul Sănătății: „Spitalul,,Grigore Alexandrescuˮ și S.C. Impact Laboratory S.R.L. București nu sunt pe Lista unităților sanitare care au realizat activitatea de testare RT-PCR”

Managerul Spitalului Grigore Alexandrescu, dr. Alexandru Ulici, a precizat inițial către PUTEREA că „Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” nu are laborator de analize propriu, testele RT-PCR au fost efectuate în laboratorul externalizat”  (vezi documentul în facsimil). 

Dar, în notificarea transmisă ulterior, acesta susține cu totul altceva. „SCUC „Grigore Alexandrescu” în toată perioada pandemică a efectuat teste RT-PCR COVID 19 în colaborarea cu laboratoarele Regina Maria, Spitalul Cantacuzino și pentru o scurtă perioadă de timp și cu SC Impact Laboratory SRL.

În cadrul laboratorului în perioada august-noiembrie au fost testați un număr de 2.330 de pacienți ai SCUC „Grigore Alexandrescu” pentru aceștia testele fiind gratuite. Restul testelor efectuate de SC Impact Laboratory nu sunt în răspunderea spitalului și implicit a managerului sau directorului medical”.

Dar, tot managerul Alexandru Ulici susține că „Laboratorul de analize al spitalului a fost externalizat printr-un contract de asociere în participațiune către firma SC Impact Laboratory SRL”, însă „capacitatea de testare a acestui laborator din afirmațiile conducerii acestuia era foarte mică (4 teste/h), dar avea marele avantaj că furnizau rezultate în maxim 2 h de la recoltare”.

Numai că toate afirmațiile conducerii Spitalului „Grigore Alexandrescu” sunt contrazise de către Ministerul Sănătății care a precizat pentru PUTEREA că „Lista unităților sanitare care au realizat activitatea de testare RT-PCR în cadrul Programului național de supraveghere și control a bolilor transmisibile prioritare este aprobată prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 377/2017 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările și completările ulterioare ” și „În cadrul acestei liste nu sunt incluse Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,Grigore Alexandrescuˮ București și S.C. Impact Laboratory S.R.L. București” (vezi documentul în facsimil).

Somație: „Să scoateți de pe site-ul dumneavoastră în termen de 24 de ore articolul”

Cum toate că documentele prezentate de PUTEREA demonstrează foarte clar că s-au efectuat ilegal teste Covid 19, actuala conducere a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, adică tandemul Ulici-Bălănescu, cere imperativ „să scoateți de pe site-ul dumneavoastră în termen de 24 de ore articolul cu titlul „EXCLUSIV. Scandal uriaș în sănătate: Spitalul controlat de șeful masonilor din România a efectuat ilegal, luni de zile, teste COVID 19” profund denigrator și care aduce grave prejudicii demnității, onoarei și dreptului la propria imagine atât persoanei juridice cât și persoanelor fizice la care faceți referire„.

Mai mult, conducerea spitalului ne avertizează că „În cazul în care nu înțelegeți să nu dați curs solicitării noastre vom întreprinde toate demersurile legale pentru repararea prejudiciilor create atât persoanei juridice cât și persoanelor fizice la care faceți referire în materialul prezentat„.

Dar, indiferent de avertizările și somațiile conducerii  Spitalului „Grigore Alexandrescu”, PUTEREA va continua să dezvăluie ilegalitățile din acest spital controlat de șeful masonilor din România, Ninel Radu Bălănescu, mai ales că deținem o mulțime de documente despre ce s-a întâmplat și se întâmplă în acest spital și, totodată, sunt o mulți medici care abia așteaptă să depună mărturie despre ilegalitățile din această unitate medicală bucureșteană.

Adresa DSPMB